Florin Tănăsescu
Așa cum inculpatul se confundă cu avocatul care-l reprezintă, tot așa stă treaba și cu personalitatea noastră.
Cartea de identitate a fiecăruia din țara asta se numește „Ești ce ciordești!”. Mi s-a întâmplat, când m-a întrebat controlorul, în tren…
– Dacă am bilet?
– Ete, fleoșc, nu! Scurt și la obiect: „Ce-ai furat, mă?” I-am zis că un ou. Da’ pe vremuri, hăt!
Nașul m-a privit sictirit. „Aruncă-te în urma trenului, mai ai o șansă!”
Om cumsecade, că n-a zis înaintea garniturii. Iar șansa era să sechestrez măcar un bou.
Firește, țara asta are și oameni de vază. În trenul numit „Expres-călătorie-la-ce-capăt-nu-se-știe”, stătea tolănit unul care s-a legitimat „Treifabricișizecehadepădure”.
Nu m-am prins care-i faza până când avocatul lui mi-a tradus: „Trei fabrici și zece hectare de pădure. Atât a furat de la stat. Deocamdată”.
„Ce tare!”, m-am gândit. Apoi, mâhnit: „Eu am cazierul pătat doar cu un ou. Și-ăla clocit!”.
La stația următoare a urcat domnul „Oflotă”.
Cam intuiam care-i poanta cu lipeala de cuvinte, dar l-am întrebat:
„Domnule, chiar așa vă chemă? «Oflotă»?”.
Prietenos – nimic de zis! – mi-a întins sticla de whisky și m-a lămurit: „Fiule, mă chema «A vândut o flotă-ntreagă». Dar mă deranja cratima, nu ce zicea lumea! Cu atât mai puțin DNA. D-aia mi-am scurtat numele și prelungit mandatul. Înțelegi?
Nu prea. Hai, „Obarcă” mai mergea! Dar „Oflotă”?
Trenul „Expres-călătorie-la-ce-capăt-nu-se-știe” a oprit pe un câmp. Nașul a ordonat: „Feriți clasa-ntâi, urcă aleșii neamului: Vânzătorii de iluzii!”.
Atunci, i-am urmat sfatul. M-am aruncat în spatele trenului, am fugit acasă și-am dat drumul la televizor.
Am văzut o cireadă de boi care promiteau că noi, ăștia care călătorim spre nu știm unde, vom avea trai pe vătrai.
Am luat toporul și-am vrut să-i sparg ecranul. N-a ținut. Era blindat!
Oglinda rânjea și-mi vorbea: „Ești ce ciordești. Nimic mai mult, poate mai puțin”.
Cine sunt eu? Mă abțin!
