Poliţiştii din cadrul Secţiei rurale Valea Călugărească au identificat două persoane care fac obiectul cercetării într-un dosar penal ce are ca obiect comiterea infracţiunii de furt.
Speţa este prezentată într-un comunica al IPJ Prahova astfel: „La data de 16 martie a.c., polițiștii au fost sesizați de către administratorul unei societăți comerciale din Valea Călugărească referitor la faptul că i-ar fi fost sustrase mai multe bunuri din incinta unității.
În urma investigațiilor și a cercetărilor efectuate, oamenii legii au identificat și depistat persoanele bănuite de săvârșirea faptei ca fiind doi bărbați cu vârstele de 36 și, respectiv, 56 de ani din municipiul Ploiești, ulterior fiind conduși la sediul unității de poliție în vederea audierilor.
Prejudiciul cauzat a fost recuperat în totalitate
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt”.