Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a anunţat lansarea portalului naţional ce permite depunerea cererilor, înscrisurilor şi plata taxelor de timbru şi îndeamnă cetăţenii şi profesioniştii din cadrul sistemului judiciar la folosirea acestuia.
Potrivit unui comunicat al CSM transmis AGERPRES, dezvoltat, într-o primă fază, de Curtea de Apel Galaţi, portalul este disponibil la nivel naţional, gratuit, putând fi accesat la adresa de internet https://registratura.rejust.ro. Site-ul permite interacţiunea electronică a justiţiabililor şi profesioniştilor dreptului cu instanţele de judecată, oferindu-le acestora posibilitatea de a accesa cu uşurinţă servicii precum: depunerea unei cereri de chemare în judecată; declararea unei căi de atac într-un dosar; depunerea înscrisurilor într-un dosar deja existent;plata taxei judiciare de timbru într-un dosar utilizând cardul bancar;eliberarea certificatelor de grefă; eliberarea copiilor legalizate ale hotărârilor judecătoreşti. Posibilitatea de a plăti taxa de timbru utilizând cardul bancar simplifică în mod semnificativ interacţiunea cu instanţa de judecată, această modalitate de plată fiind implementată în parteneriat cu Autoritatea pentru Digitalizarea României, Asociaţia de Plăţi Electronice din România şi Ghişeul.ro, arată Consiliul.
În măsura în care justiţiabilii optează pentru utilizarea acestui portal, Consiliul recomandă să nu fie folosite, concomitent, şi celelalte instrumente de sesizare a instanţei, pentru a nu încărca în mod nejustificat activitatea instanţelor.