Coreea de Nord a publicat recent o carte în care critică situația drepturilor omului din Coreea de Sud, într-o aparentă încercare de a contracara raportul Seulului privind drepturile nord-coreenilor, lansat la începutul acestui an, scrie agenția KBS, citată de Hotnews. Un editor din cadrul Departamentului Frontului Unit al Partidului Muncitorilor din Nord, aflat la guvernare, ar fi publicat cartea pe 21 iulie, care este plină de critici la adresa drepturilor omului din Coreea de Sud. Această carte de 95 de pagini susține că examinează „în mod real” drepturile omului din Coreea de Sud, „cel mai pustiu teren al drepturilor omului din întreaga lume, unde libertatea politică și chiar dreptul de a supraviețui sunt complet încălcate”. În carte, Coreea de Nord descrie cum societatea sud-coreeană suferă de rate ridicate de sinucidere, șomaj, accidente de muncă, discriminare împotriva femeilor și a persoanelor cu dizabilități și că abuzul asupra copiilor este în creștere. Cartea abordează patru teme – drepturile sociale și politice, drepturile economice și culturale, crimele și lipsa de respect față de femei și încălcările drepturilor omului.