Deputatul Bogdan Toader s-a aflat alături de edilul Adrian Dumitru la parafarea documentului

Un proiect de 21,5 milioane de lei și un altul de 4,5 milioane de lei, pentru canalizarea din comuna Blejoi, sunt două dintre obiectivele de investiții pe care le va derula, în scurt timp, autoritatea publică din localitate. Este vorba despre canalizare menajeră și pluvială, în Blejoi și canalizare menajeră și pluvială, în Ploieștiori (străzile din partea dreaptă a Străzii Teleajenului). ”Banii sunt nerambursabili, prin Programul Anghel Saligny, iar conducerea primăriei a semnat, astăzi (n.n. – luni, 17 iulie), contractul. Proiectul pentru Blejoi este în procedură de atribuire. Lucrările ar trebui să înceapă în luna august. Pentru proiectul din Ploieștiori vom semna contractul în următoarele săptămâni, avem încredere că lucrările vor începe în luna octombrie”, au anunțat reprezentanții Primăriei Blejoi.
Edilul comunei, Adrian Dumitru, s-a aflat luni la Ministerul Dezvoltării, alături de deputatul de Prahova Bogdan Toader, pentru semnarea contractului de finanțare al celui mai mare dintre cele două proiecte, în valoare de 21,5 milioane de lei.

De altfel, și deputatul Bogdan Toader a anunțat semnarea contractului: ”Început de săptămână cu noutăți importante pentru locuitorii comunelor Blejoi și Vadu Săpat! Primarii social-democrați ai comunelor Blejoi și Vadu Săpat – Adrian Dumitru și Adrian Tăbârcă – au semnat noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”. Ambele vizează execuția/extinderea rețelelor de canalizare din cele două localități, lucrări care vor aduce un plus de confort cetățenilor din Blejoi și Vadu Săpat, ce vor fi racordați la rețeaua de canalizare și vor beneficia de condiții mai bune de locuit. La Blejoi, vorbim despre un contract pentru canalizare menajeră și pluvială pe strada Radu Tudoran (cu 21,5 milioane de lei alocați de la bugetul de stat), iar la Vadu Săpat – despre un contract pentru extinderea rețelei de canalizare în satul Ungureni (cu 3,7 milioane de lei de la bugetul de stat). Îi mulțumim pentru sprijin domnului Alexandru Stoica, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, care ne-a fost alături și de această dată! Iar echipelor celor două primării, le doresc mult succes în realizarea celor două obiective de investiții!”, a transmis deputatul Bogdan Toader, unul dintre parlamentarii care îi susțin pe primarii prahoveni în dezvoltarea localităților.