N .D.

La sfârșitul acestei săptămâni începe stagiunea estivală 2023 a filarmonicii ploieștene, în aer liber, în centrul orașului, primul spectacol fiind de muzică populară. Concret, pe data de 23 iulie a.c., ora 20.00, Esplanada Palatului Culturii din Ploiești va fi animată de ritmuri folclorice autentice și dansuri populare, publicul fiind invitat la un spectacol oferit de Orchestra populară „Flacăra Prahovei”, condusă de dirijorul Marian Dovîncă. Vor evolua soliștii vocali Gelu Voicu, Gigi Stoica și Adriana Deaconu, alături de aceștia urmând să fie prezent și Ansamblul de dansuri populare „Flacăra Prahovei”, coordonat de maestrul Marian Marinică, accesul la acest eveniment fiind gratuit, în limita locurilor disponibile. Evenimentul menționat nu va fi singurul care va avea loc în centrul orașului, și cele programate pe 30 iulie, 6 august, 13 august, 20 august și 10 septembrie a.c. urmând să aibă loc tot pe Esplanada Palatului Culturii, când, la fel, accesul va fi liber, în limita locurilor disponibile. Astfel, pe 30 iulie, va avea loc o seară de jazz, urmând să evolueze Ploiești JAZZ Trio și corul filarmonicii, pe 6 august va fi un concert susținut de corul filarmonicii, dedicat muzicii de film, pe 13 august este programat un nou concert de muzică populară, pe 20 august – un concert de muzică simfonică, pe 10 septembrie fiind programat un concert simfonic extraordinar care, de altfel, va încheia și stagiunea estivală a filarmonicii ploieștene.