N. D.

Păstrând tradiția, și în acest an, Garnizoana Ploiești și autoritățile locale vor sărbători Ziua Drapelului Național, marcată pe data de 26 iunie, prilej cu care vor fi organizate o serie de acțiuni. Așa cum s-a anunțat, manifestările vor începe la ora 9.30, prin aducerea drapelului
României de către garda militară și fixarea acestuia pe catarg, pe esplanada Palatului Culturii din municipiu. După sosirea persoanelor oficiale, la ora 10.00, și salutarea drapelului de luptă, între orele 10.00-11.00, un sobor de preoți va binecuvânta și sfinți drapelului României, care, după ce va fi sărutat de către autoritățile locale prezente, va fi înălțat, de către militarii din gardă, pe catargul de pe esplanada Palatului Culturii. Ulterior, după ce fanfara administrației județene va intona Imnul Național al României, reprezentanții autorităților locale vor rosti alocuțiuni, manifestarea urmând să fie încheiată cu defilarea gărzii de onoare și a fanfarei. De menționat că, pentru desfășurarea în condiții optime a acțiunilor menționate, Comisia Municipală pentru Transport şi Siguranţa Circulaţiei a aprobat închiderea circulației rutiere și eliberarea parcării pe str. Erou Călin Cătălin (colț cu Bd. Republicii până la colț cu str. Emile Zola – zona dintre Palatul Culturii și Palatul Administrativ – intrarea B), astăzi, 26 iunie a.c., începând cu ora 06.00 până la ora 11.30.
Reamintim că Ziua Drapelului Naţional, instituită prin Legea 96/1998, este marcată în fiecare an, la 26 iunie, cu acest prilej, în Capitală şi în toate municipiile reşedinţă de judeţ fiind organizate ceremonii publice de înălţare a Drapelului Naţional. Drapelul este, alături de stemă, sigiliu şi imn, un simbol naţional, aşa cum prevede Constituţia României. În forma actuală, Constituţia stabileşte, prin Articolul 12, că drapelul României este tricolor; culorile sunt aşezate vertical, în ordinea următoare, începând de la lance: albastru, galben, roşu.
Drapelul Naţional a fost decretat pentru prima dată ca simbol naţional de către Guvernul revoluţionar provizoriu din Ţara Românească, la 14/26 iunie 1848, având deviza Dreptate – Frăţie înscrisă pe el, aşa cum arată Istoria României în date.