• Printre judeţele vizate s-a numărat şi Prahova

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Române, în perioada 1 – 15 iunie 2023, sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii au pus în aplicare 56 de mandate de percheziție domiciliară, în dosare penale ce vizează infracțiuni economice. În contextul amintit mai sus, tot în acelaşi document de presă este exemplificată acţiunea oamenilor legii din judeţ, astfel: „La data de 13 iunie a.c., polițiștii prahoveni au pus în executare 5 mandate de percheziție la domiciliile unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și contrabandă calificată. Astfel, în baza delegării procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat cinci percheziții domiciliare, la sediul unui operator economic, dar și la locuințele unor persoane bănuite că, în perioada martie – mai 2023, ar fi pretins și primit sume de bani, pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu în privința luării măsurilor legale aplicabile în cazul staționării neregulamentare a autovehiculelor. 16 persoane au fost conduse la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, în baza mandatelor de aducere emise”.