Rodica Paraschiv, deputat PSD Prahova

Deseori încă privită cu reticență sau ca un subiect tabu, violența asupra femeilor – manifestată în sânul familiei, în societate sau chiar la locul de muncă – are de circa două decenii și cadrul legal prin care se pot aplica măsuri împotriva agresorilor, dar și, mult mai important, pentru protecția victimelor!
În urmă cu 20 de ani, Parlamentul României adopta Legea privind prevenirea și combaterea violenței domestice, modificată de-a lungul timpului astfel încât să răspundă tuturor cerințelor și nevoilor din societatea românească.
Este important de spus că, în aceste două decenii, Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați a promovat și aplicat o serie de prevederi și programe sociale pentru a veni în ajutorul victimelor violenței domestice, femei în marea majoritate a cazurilor, care au nevoie de intervenție imediată a instituțiilor statului în situații care țin uneori de viață și de moarte.
Deși s-ar crede că doar în familiile cu probleme financiare sau legate de consumul de alcool apar astfel de situații, nu este nici pe departe așa. Violența nu înseamnă doar bătăi sau amenințări cu moartea, ci se manifestă în nenumărate alte moduri: violență verbală, violență sexuală, violență psihică, economică și socială! De aceea, este important să acționăm din timp, astfel încât niciuna dintre aceste forme ale violenței să nu se cronicizeze și să ajungă un mod de viață cu care victimele să se obișnuiască și din care să le fie tot mai greu să iasă!
La nivelul întregii țări a fost înființată o rețea de locuințe protejate, ale căror adrese sunt știute doar de către reprezentanții instituțiilor de protecție. În prezent, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, prin intermediul rețelei Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați, dispune de 42 de locuințe protejate la nivel național, 20 de centre de recuperare pentru victimele violenței domestice și 52 de centre de primire în regim de urgență. Proiectul ”Venus – Împreună pentru o viață în siguranță” este cel care a făcut posibilă apariția acestor rețele de centre destinate femeilor – și nu numai – care sunt victime ale violenței domestice.
Înainte de a primi ajutor, acesta trebuie cerut, dincolo de orice temeri. De aceea, victimele violenței au la dispoziție un număr de telefon special 0800.500.333, prin intermediul căruia pot obține sprijin la orice oră din zi sau din noapte. Tot la acest număr pot apela și martorii la violențe, pentru că fiecare dintre noi poate să contribuie la ieșirea altor persoane dintr-un mediu toxic, câteodată mortal!
Cu toate acestea, am asistat, în ultimii ani, și la situații critice, soldate chiar și cu decese. Cazuri grave în care reacția instituțiilor a fost una deficitară, în ciuda strigătelor disperate de ajutor venite din partea femeilor sau a rudelor persoanelor intrate într-un păienjeniș al violenței, din care le era greu să iasă fără sprijin!
Legislație există, iar rețeaua de locuințe protejate și centre destinate victimelor violenței este deja baza care să le vină în ajutor persoanelor agresate. Cu toate acestea, ar mai fi mult de lucru la aplicarea acestor prevederi legale, pentru că reacțiile instituțiilor – Poliție, instanțe de judecată, autorități de protecție socială – vin uneori mult prea târziu sau sunt mult prea blânde!
În final, trebuie să pun un accent pe educație, pentru că aceasta joacă un rol atât de important în orice societate, de la educația primită în familie, la cea din sistemul de învățământ. În acest context, remarcăm însă o lipsă tot mai evidentă a educației în rândul adulților, care devin exemplele negative ce le schimbă negativ viețile propriilor copii. Prin expunerea la violență în copilărie, în sânul familiei, se creează agresorii care vor continua acest cerc vicios și foarte periculos. Cum să le facem educație adulților? Prin aplicarea corectă a legilor pe care le promovăm în Parlamentul României!