V. S.

Un bărbat a murit după ce s-a răsturnat cu mașina, ieri dimineață, pe DN 1, în zona comunei Bănești. Pompierii de la descarcerare au intervenit pentru a-l scoate pe șofer din autoturismul răsturnat. La sosirea echipajelor de intervenție, acesta era încarcerat și în stare de inconștiență, potrivit ISU Prahova. Deși pompierii au reușit extragerea victimei, din nefericire, bărbatul prezenta leziuni incompatibile cu viața și a fost declarat decedat de către medicul de la Serviciul de Ambulanță Prahova.
IPJ Prahova a informat, ulterior, că duminică dimineață, ”în jurul orei 04.30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Prahova au fost sesizați despre faptul că pe Drumul Național 1, în comuna Bănești s-a produs un accident rutier, pe sensul de deplasare Ploiești către Brașov. În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului unde, din verificări, au stabilit faptul că în accident a fost implicat un autoturism, condus de un bărbat în vârstă de 38 de ani, care ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, răsturnându-se în afara părții carosabile. În urma accidentului, bărbatul a fost declarat decedat. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.