Sportivii secţiei de judo a CSM-CFR-CSŞ Ploieşti au participat la două competiţii importante, reuşind să obţină 7 medalii: 3 de aur, una de argint şi 3 de bronz!
Prima competiţie a fost „Combat Games 2023″ (29 mai – 1 iunie), pe care European School Sport Federation a organizat-o la Belgrad în acest an, cu participarea elevilor înscrişi în anul şcolar 2022-2023, de la clasa zero până la clasa a XII-a. Au participat peste 3000 de elevi din Europa, aproape 300 numai din România, iar printre aceştia din urmă s-au numărat şi doi sportivi ai CSM-CFR-CSŞ Ploieşti: David Ţugui şi Alexia Cristea.
Cei doi au contribuit din plin la zestea de 7 medalii a judokanilor „tricolori” (una de aur, două de argint şi 4 de bronz), reuşind să obţină aurul la „+90 kg” – David Ţugui, respectiv bronzul la „-44 kg” – Alexia Cristea. Combat Games este o competiţie care implică 7 ramuri sportive: judo, lupte, karate (stilurile Fudokan, Shotokan, GojuRyu, ShitoRyu și WadoRyu), sambo, taekwondo, karate Kyokushinkay si ju jitsu. Sâmbătă şi duminică, Sala Polivalentă din Bucureşti a găzduit Turneul Internaţional de Judo pentru Cadeţi – U18 şi Juniori – U21, la care au participat peste 200 de sportivi din şase ţări: Bulgaria, Republica Moldova, Serbia, Turcia, Ucraina şi România. Sportivii de la CSM-CFR-CSŞ Ploieşti au obţinut 5 medalii – 2 locuri I, 1 loc II şi 2 locuri III – 3 locuri V şi 3 locuri VII, astfel:
– Cadeţi „U18″ – David Ţugui (locul I la +90 kg), Mihai Boghici (locul V la 73 kg), Bianca Ungureanu (locul V la 57 kg), Ioana Petraru (locul V la 63 kg), Ştefan Georgescu (locul VII la 66 kg) şi Sebastian Petre (locul VII la 73 kg);
– Juniori „U21″ – Alexandru Petre (locul I la -100 kg), Alexandra Ciurcă (locul II la 57 kg), Bianca Ungureanu (locul III la 57 kg), David Ţugui (locul III la +100 kg) şi Alexia Cristea (locul VII la -44 kg).
Sportivii ploieşteni participă acum la un stagiu internaţional de pregătire ce se desfăşoară în Sala Polivalentă din Bucureşti.
Sportivii de la CSM-CFR-CSŞ Ploieşti sunt pregătiţi de Gheorghe Savu, Mihai Trandafirescu, Doru Munteanu şi Cosmin Slăveanu.