• Măririle vor fi acordate începând cu 1 august
Reprezentanţii Sanitas au obţinut creşteri de venit pentru toate categoriile de salariaţi pe care îi reprezintă, care vor fi acordate începând cu 1 august, în urma negocierilor din această lună cu reprezentanţii Guvernului României, potrivit unui comunicat al organizaţiei sindicale, preluat de Agerpres. Conform sursei citate, reprezentanţii Sanitas au avut miercuri încă o întrevedere cu Marcel Ciolacu – prim-ministru, şi Marian Neacşu – viceprim-ministru, pentru a stabili conţinutul ordonanţei de urgenţă care va completa drepturile negociate şi obţinute pentru salariaţii din sistemul public de sănătate.
În urma negocierilor, reprezentanţii Sanitas au obţinut, printre altele, încadrarea tuturor salariaţilor din Anexa II şi Anexa VIII la Legea 153/2017 (atât salariaţii din Sănătate, cât şi cei din asistenţă socială) la salariul de bază maxim prevăzut de lege.
Totodată, sindicaliştii au obţinut creşteri de venit pentru toate categoriile de angajaţi din sănătate, iar sursa de finanţare pentru aceste creşteri să fie Fondul Naţional Unic de Sănătate (FNUASS), nu bugetele instituţiilor medicale.
Potrivit Sanitas, aceste creşteri vor fi acordate începând cu 1 august şi reprezintă plata parţială, în avans, a creşterilor de venituri ce vor fi prevăzute în noua Lege a salarizării, acest lucru fiind şi o garanţie a faptului că noua legislaţie salarială va aduce creşteri pentru toţi salariaţii din sistem.
«Începând cu 1 august 2023, personalul de specialitate medico-sanitar care efectuează gărzi în baza unui contract individual de muncă cu timp parţial pentru activitatea prestată în linia de gardă, precum şi personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar-sanitar care asigură continuitatea asistenţei medicale, beneficiază şi de o indemnizaţie lunară stabilită în cuantum brut», se menţionează în comunicat.
Astfel, se vor acorda 500 lei pentru asistenţii medicali, tehnicieni de radiologie şi imagistică licenţiaţi, asistenţi medicali de laborator clinic licenţiaţi, licenţiaţi în balneofiziokinetoterapie şi recuperare, asistenţi medicali dentari licenţiaţi, asistenţi medicali de profilaxie dentară licenţiaţi, asistenţi medicali licenţiaţi în nutriţie şi dietetică, moaşe, asistenţi medicali, surori medicale, indiferent de nivelul studiilor.
Totodată, se vor acorda 100 lei, dar nu mai mult de 300 lei lunar, pentru fiecare zi lucrată în zilele de repaus săptămânal, sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările legale în vigoare nu se lucrează, pentru toate categoriile de personal, cu excepţia celor prevăzute la lit. a-c).
Suma de 500 lei se acordă pentru medicii, indiferent de gradul profesional, care efectuează lunar o gardă în afara normei legale de bază. Conform sursei citate, 1.000 de lei se acordă pentru medici, indiferent de gradul profesional, care efectuează lunar cel puţin două gărzi în afara normei legale de bază, şi 500 de lei pentru biologii, chimiştii şi biochimiştii care efectuează lunar cel puţin două gărzi.
«Am convins Ministerul Sănătăţii să reia angajările în sistemul public. Va fi aprobată prin memorandumuri organizarea de concursuri pentru aproximativ 14.000 de posturi, 4.000 imediat, restul de 10.000 în perioada următoare. Am obţinut finanţarea voucherelor de vacanţă de la bugetul de stat pentru toţi angajaţii din sistemul public de sănătate, începând cu 1 iulie 2023. Am obţinut legiferarea zilelor suplimentare de concediu de odihnă pentru salariaţii din sănătate şi deblocarea negocierilor CCM. Am obţinut garanţia că, începând cu acest an, Federaţia Sanitas va negocia cu Ministerul Muncii Contractul Colectiv de Muncă la nivel de sector de negociere Asistenţă Socială, contract ce nu a mai fost încheiat în ultimii 15 ani», se mai precizează în comunicat.