Petrolul a trecut în a doua parte a primului stagiu de pregătire, după un ”ciclu” de antrenamente fizice fiind programat primul test al verii, un joc ce a încheiat, practic, și prima săptămână a cantonamentului din Slovenia. Pe terenul de la Rogla, formația ploieșteană a avut-o ca adversară pe gruparea nord-macedoneană FK Shkendija (scor 2-3), o formație ce va juca, nu peste multă vreme, în tururile preliminare din Conference League, iar meciul a fost unul intens, cu mult efort depus de ambele părți.
Au fost și două reprize distincte, în condițiile în care, în prima, au curs golurile, cinci la număr, pentru ca, după pauză, cele două porți să rămână neatinse, chiar dacă ocazii au mai fost. Adversarii au fost cei care au deschis scorul, prin Erald Cinari (4), dar Budescu, căpitanul din acest joc al „lupilor”, a restabilit egalitatea după numai două minute, cu o reluare din fața porții adverse.
Skhjendija a trecut din nou în avantaj cu reușita lui Nasko Milev (18), însă Budescu (32) a înscris încă o dată, cu un șut din lateral dreapta, balonul fiind deviat de către Medlan Adili.
Scorul final a fost stabilit de același Cinari (35), cel care a realizat „dubla„, după ce l-a învins pe Gavrilaș cu o lovitură liberă executată din preajma careului mare, aproape de vinclu.
Cantonamentul de la Rogla continuă pentru formația noastră, iar următorul joc de verificare este programat să se dispute chiar astăzi, 26 iunie, în compania formației bosniece FK Sarajevo.
FC Petrolul – FK Shkendija 2-3 (2-3)
Marcatori: Budescu (6, 32)/Cinari (4, 35), Milev (18).
FC Petrolul (repriza I): Gavrilaș – Doua, Papp, Pătrașcu, Velisar – Purtic, Jerfferson – Constantinescu (33 Zaharia), Budescu (cpt), Grozav – Irobiso.
FC Petrolul (repriza II): Gavrilaș (62 Zima) – Dumitriu, Meijers (cpt), Garutti, Manolache – Seto, Jair – Vl. Bogdan (72 Enache), Rădulescu, Mitrov (72 Zaharia) – Moldoveanu (72 Ilie).
Bratu s-a operat
Pentru Mario Bratu, unul dintre jucatorii de perspectivă ai clubului, vara n-a început tocmai plăcut. Chiar înainte de finalul stagiunii precedente, la unul dintre antrenamente, Mario s-a accidentat la genunchi și, deși a sperat într-o refacere rapidă, până la urmă verdictul final al medicilor a fost unul dur: ruptură a ligamentului încrucișat anterior la genunchiul piciorului stâng.
Așa încât, tânărul mijlocaș s-a văzut nevoit să treacă printr-o intervenție chirurgicală, efectuată la o clinică din București. „Operația a decurs foarte bine, imediat voi începe recuperarea, însă va dura ceva timp până când voi putea reveni și la antrenamente. Trebuie să fiu tare, să trec peste acest moment greu și să mă întorc mai puternic!”, ne-a mărturisit Mario Bratu.
În vârstă de 21 de ani, pe care i-a împlinit chiar la începutul acestui an, Bratu a bifat 21 de apariții în stagiunea precedentă a Superligii, el aflându-se, în ultimii ani, și în anturajul selecționatei Under 20.