Românii pot afla riscul asociat consumului de alcool online, pe www.testareaudit.ro, şi offline în peste 430 de locaţii din ţară, în cadrul Săptămânii Naţionale a Testării AUDIT, într-o campanie care a început acum câteva zile și se va încheia pe 25 iunie a.c.
Proiectul, aflat deja la a patra ediţie, este organizat de Asociaţia ALIAT pentru Sănătate Mintală, având ca parteneri principali Ministerul Sănătăţii şi Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP), cu sprijinul Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB).
Campania naţională are ca instrument principal chestionarul AUDIT, dezvoltat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, pe care adulţii îl pot completa singuri, direct pe platformă, sau alături de un specialist/evaluator, în cel mai apropiat centru de testare din judeţul lor, pentru a afla dacă felul în care consumă alcool le pune sănătatea în pericol.
„După o primă ediţie exclusiv offline, în 2019 – Ziua Naţională a Testării Consumului Personal de Alcool, şi alte două ediţii online (Săptămâna AUDIT în iulie 2021 şi Luna AUDIT în iunie 2022), care au adunat peste 40.000 de chestionare AUDIT completate de români, anul acesta revenim cu cel mai mare şi unicul eveniment naţional de evaluare a consumului personal de alcool într-o formulă hibridă”, a declarat directorul executiv al Asociaţiei ALIAT pentru Sănătate Mintală, Viorel Roman, citat în comunicat.
„Săptămâna Naţională a Testării Consumului Personal de Alcool este un proiect care aduce informaţii valoroase pentru înţelegerea şi combaterea consumului riscant de alcool în România: vine în sprijinul oricărui român care doreşte să-şi evalueze într-un mod rapid, ştiinţific şi confidenţial consumul de alcool, oferindu-le celor care completează chestionarul posibilitatea de a descoperi din timp dacă se află la risc”, se arată în comunicat.