Responsabilitate fiscală şi management eficient al datoriilor, reforma sistemului fiscal, creştere economică şi crearea de locuri de muncă se numără printre priorităţile imediate ale ministrului Finanţelor, Marcel-Ioan Boloş, conform unui comunicat al Ministerului, preluat de Agerpres.
„Timpul nu este de partea noastră, dar ne-am asumat să lucrăm în ritm accelerat la planul care să răspundă nevoii de creştere a sustenabilităţii finanţelor publice, cu accent pe colectarea veniturilor, diminuarea evaziunii fiscale şi eliminarea risipei bugetare. Un obiectiv specific pe care mi l-am setat la preluarea mandatului este digitalizarea şi simplificarea interacţiunii dintre instituţiile subordonate Ministerului Finanţelor şi contribuabili, prin continuarea şi extinderea proiectelor de debirocratizare la toate nivelurile. De asemenea, voi acorda o atenţie deosebită operaţionalizării Băncii Naţionale de Dezvoltare”, a transmis ministrul Marcel Boloş.
Priorităţile imediate ale mandatului sunt următoarele: responsabilitate fiscală şi management eficient al datoriilor, reforma sistemului fiscal, creştere economică şi crearea de locuri de muncă.
În comunicat se menţionează că este imperioasă reducerea deficitului bugetar pe termen mediu, contribuind, în acest fel, la scăderea inflaţiei, a ratelor dobânzilor, a deficitului comercial şi de cont curent al balanţei de plăţi, precum şi la stabilitatea cursului valutar al leului. Vor fi reglementate măsuri stricte pentru optimizarea cheltuielilor publice, eliminarea risipei şi sporirea eficienţei alocării resurselor. De asemenea, este prioritară consolidarea mecanismelor de control intern pentru a asigura transparenţa, responsabilitatea şi utilizarea eficientă a fondurilor contribuabililor.
Potrivit sursei citate, se are în vedere o strategie de gestionare a datoriei publice, pentru a minimiza costurile îndatorării. Realitatea economică impune realizarea unui mix echilibrat de finanţare, de natură să asigure un buffer optim în Trezorerie, precum şi reintrarea datoriei guvernamentale sub pragul de sustenabilitate pe termen mediu. Se vor asigura finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice preponderent în monedă naţională, pentru a continua procesul de dezvoltare a pieţei interne, în paralel cu accesarea pieţelor externe de capital, în vederea asigurării unor surse robuste de finanţare.
Conform comunicatului, una din priorităţi presupune o revizuire cuprinzătoare a sistemului fiscal. Se va urmări simplificarea procedurilor pentru a reduce povara fiscală asupra persoanelor fizice şi a întreprinderilor. Este necesară îmbunătăţirea colectării veniturilor, prin simplificarea regulilor şi debirocratizare, pentru a facilita conformarea voluntară şi administrarea fiscală. Se va promova un mediu fiscal echitabil şi competitiv, pentru a atrage investiţii şi a stimula creşterea economică.
Totodată, se doreşte reforma ANAF şi schimbarea paradigmei relaţiei stat-contribuabili. Va fi accelerată digitalizarea ANAF, pentru a creşte baza de colectare şi pentru a preveni evaziunea fiscală. Vor fi implementate o serie de proiecte de digitalizare precum modernizarea soluţiei de arhivare electronică şi implementarea sistemului de facturare electronică care permite transmiterea în timp real a facturilor emise către ANAF.
În ceea ce priveşte creştere economică şi crearea de locuri de muncă, aceasta presupune dezvoltarea şi implementarea politicilor care promovează antreprenoriatul şi atrag investiţii interne şi străine, dar şi facilitarea creşterii sectoarelor-cheie, cum sunt producţia, tehnologia şi inovarea, pentru a genera oportunităţi de angajare şi pentru a stimula expansiunea economică, prin promovarea unor scheme de ajutor de stat.
Marcel Boloş a deţinut funcţia de ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene în perioadele mai 2022 – iunie 2023 şi noiembrie 2019 – decembrie 2020, când România a crescut substanţial absorbţia finanţărilor europene.
Doctor în contabilitate şi licenţiat în inginerie electromecanică şi în finanţe-asigurări, Marcel Boloş este profesor universitar la Facultatea de Ştiinţe Economice a Universităţii din Oradea şi conducător de doctorate la aceeaşi facultate.
Acasă Actualitate Reforma sistemului fiscal, creştere economică şi crearea de locuri de muncă, printre...