Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploieşti, au efectuat opt percheziţii domiciliare în Prahova, pentru documentarea unei cauze penale în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de risc și deținere de droguri de risc, pentru consum propriu, fără drept. 7 mandate de aducere au fost puse în executare. Potrivit unui comunicat al IPJ Prahova, „în cauză, s-a reținut că, în perioada august 2022 până în prezent, bănuiții ar fi cultivat și comercializat, în mod repetat, droguri de risc (cannabis) și ar fi deținut droguri de risc, pentru consum propriu, fără drept (canabis), în peste 600 de acte materiale. După recoltare, drogurile ar fi fost comercializate către consumatori, din judeţul Prahova. În urma percheziţiilor domiciliare, au fost descoperite şi ridicate 700 de grame de cannabis, 2 culturi outdoor cu 86 de plante de cannabis (cu dimensiuni între 10 și 100 cm), 125 de semințe de cannabis, 6.700 de lei, 6 telefoane mobile, 4 cântare, 5 grindere și 2 pistoale neletale supuse autorizării.În cursul zilei de astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Prahova, cu propunere de arestare preventivă a celor 7 bănuiți”.Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.
La acţiune au participat şi jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Matei Basarab” Ploiești.