Continuăm serialul dedicat istoriei fotbalului prahovean, cititorii având ocazia să descopere amănunte dintre cele mai interesante despre istoria fotbalului de pe raza judeţului nostru. După ce ani la rând v-aţi delectat cu extraordinarele materiale semnate de Constantin Dumitru – ­Plopeni, vă propunem câteva episoade culese dintr-o altă sursă, lucrarea în trei volume intitulată „O istorie a fotbalului câmpinean”, apărută în 2020, sub semnătura jurnalistului Octavian Cojocaru.

În episodul anterior am urmărit evoluția formației Electromotor (IRUE) de la primii pași până în 1981. Atunci, Electromotor a fuzionat cu IRA, care nu-și mai revenea după episodul din martie 1979, care a dus la eliminarea echipei din Divizia C și retrogradarea forțată la județ.

Începe să se „strângă cureaua”, apar fuziunile
Abundența anilor ’70, care în sport fusese observată la numărul de echipe, trecuse. Începeau anii negri în care tot poporul a fost obligat să „strângă cureaua”, când procurarea hranei devenea o aventură, când orele de program la televizor se reduceau drastic, iar utilitățile (curent, apă, gaze etc) funcționau cu porția. În fotbal, începea o epocă a fuziunilor. Dacă, până atunci, fiecare fabrică / uzină / întreprindere trebuia să aibă o echipă care s-o reprezinte cu mândrie, acum s-a schimbat foaia. Începea era fuziunilor. Câte două – trei fabrici se uneau ca să țină un club. Gata cu risipa! Datoria externă a țării trebuia plătită și sportul trebuia să-și aducă indirect contribuția prin strângerea rândurilor. Ce-i trebuia Câmpinei, oraș cu câteva zeci de mii de locuitori, patru echipe în primul eșalon județean? Și vor mai exista și alte înfrățiri.

Al doilea club Sportul Muncitoresc
Echipele câmpinene IRA și Electromotor au fuzionat sub numele Sportul Muncitoresc. Câmpina, vă amintiți, a mai avut o echipă Sportul Muncitoresc, între 1926 și 1946, care a fuzionat cu Steaua Română. Nicio legătură între cele două Sportul Muncitoresc.

N-au mai terminat pe 2
Noul club a debutat în campionatul 1981-1982 cu o remiză albă pe noul stadion din Florești, inaugurat cu acea ocazie. Victoria Florești avea să câștige acea ediție, iar Sportul Muncitoresc Câmpina dădea semne că pierde din viteză, terminând doar pe locul 4. Multe dintre rezultatele din acest sezon lipsesc. Nici lotul nu l-a mai pomenit nimeni.
Clasament
1. Victoria Florești 34 22 8 4 78-19 52
——————————————————————
2. Chimistul Valea Călugărească 34 20 8 6 74-27 48
3. Petrolistul Boldești 34 21 6 7 52-27 48
4. Sportul Muncitoresc Câmpina 34 19 7 8 61-23 45
5. Avântul Măneciu 34 19 7 8 57-27 45

Revin la locul obișnuit
În 1982 – 1983, Sportul Muncitoresc a revenit pe locul favorit – 2! Din nou, nu avem toate rezultatele și nici cea mai mică referire la lot.
Clasament
1. Avântul Măneciu 34 22 5 7 76-28 49
——————————————————————
2. Sportul Muncitoresc Câmpina 34 19 7 8 64-36 45
3. Metalul Filipeștii de Pădure 34 19 6 9 49-37 44

„Muncitorii” au câștigat faza judeţeană a Cupei României
În ediția 1983 – 1984, Câmpina a avut din nou o echipă pe locul 2 în Campionatul Județean, dar nu pe Sportul Muncitoresc, ci pe nou-promovata Oțelul Câmpina. Sportul Muncitoresc a terminat abia pe locul 8, dar a compensat câștigând faza județeană a Cupei României.
Clasament
1. Victoria Florești 34 23 5 6 65-21 51
——————————————————————
2. Oțelul Câmpina 34 19 7 8 50-22 45
(…)
8. Sportul Muncitoresc Câmpina 34 12 10 12 32-35 34

Cupa României: Faza județeană, finala, 20 iunie 1984
Sportul Muncitoresc Câmpina – Avântul Măneciu 6-5 (1-1, 0-0, după prelungiri și lovituri de departajare)

Adormiţi
În ediția 1984 – 1985, Sportul Muncitoresc a avut din nou o comportare modestă, terminând pe locul 8 pentru al doilea sezon consecutiv. A fost liniștea dinaintea „furtunii”!
Clasament
1. Victoria Florești 34 24 5 5 74-26 53
(…)
4. Neptun Câmpina 34 16 8 10 46-28 40
(…)
9. Sportul Muncitoresc Câmpina 34 13 9 12 38-39 35
10. Oţelul Câmpina 34 12 10 12 40-38 34

Neptun i-a făcut campioni pe „muncitori”!
Sportul Muncitoresc Câmpina a câștigat Campionatul Județean Prahova, ediția 1985 – 1986, după o luptă pasionantă cu Caraimanul Bușteni, în singura ediție la care au participat 19 echipe! Progresul Ploiești a intrat în competiție în etapa a 9-a, ceea ce a dat peste cap desfășurarea competiției!
Neptun a investit serios în echipă, a adus jucători cu nume, dorindu-și promovarea, după ce, în sezonul anterior, terminase pe 4. Dar Sportul Muncitoresc a pornit ca din pușcă, cu opt victorii consecutive. Și s-a ținut tare până la final.
La finalul turului, Sportul Muncitoresc Câmpina era lider detașat (30 de puncte), urmată de Caraimanul Bușteni, Neptun Câmpina și Geamul Scăieni (toate cu câte 26 de puncte). În etapele 29 și 31, Neptun a jucat acasă cu principalele candidate la promovare. Cu Sportul Muncitoresc a pierdut, scor 1-2, iar pe Caraimanul, formație neînvinsă de 19 meciuri, a bătut-o cu 1-0! Aici s-a decis promovarea „muncitorilor”. În barajul cu Locomotiva Buzău, Sportul Muncitoresc n-a avut emoții. După 1-1, în deplasare, în meciul decisiv, de la Câmpina, în fața a peste 5.000 de oameni, „muncitorii” au câștigat cu 3-0 și au promovat în Divizia C.
Clasament
1. Sportul Muncitoresc Câmpina 36 28 3 5 61-21 59
——————————————————————
2. Caraimanul Bușteni 36 28 2 6 76-18 58
3. Neptun Câmpina* 36 19 7 10 55-22 44

Lotul nou-promovatei în Divizia C
SPORTUL MUNCITORESC CÂMPINA
Antrenor: Alexandru Iacob
Lot: Gheorghe Secuiu, Nicolae Ionescu – Florin Marcu, Gheorghe Sandu, Constantin Pavel, Constantin Grosu, Paul Mușat, Sorin Drăgan, Ioan Peticilă, Alexandru Stanciu, Mihai Șinca, Dănuț Tache, Marian Bucur, Marian Coman, Mihai Teodor Dima (fiul lui Tudor Dima), Octavian Grecu, Cristian Jilăveanu, Eugen Moraru
Organizatori delegaţi: Florentin Stăncescu, Mihai Teodoru
Președintele secţiei de fotbal: Octavian Popescu
Președintele asociaţiei sportive: Victor Neagu
Președinte de onoare: Mihai Nuță

În episodul următor vom vedea cum a decurs următorul „cincinal” al acestei echipe, petrecut în Divizia C.