Aproape 1000 de decese se înregistrează, săptămânal, în Europa

Omenirea nu trebuie să lase garda jos în faţa COVID-19, o maladie care continuă să provoace 1.000 de decese în fiecare săptămână în Europa, a prevenit marţi biroul european al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), informează AFP.
„Chiar dacă nu mai este o urgenţă de sănătate publică la nivel mondial, COVID-19 nu a dispărut”, a declarat directorul regional Hans Kluge, într-o conferinţă de presă.
OMS a decretat pe 5 mai 2023 că pandemia de COVID-19 nu mai reprezintă o urgenţă sanitară mondială.
„Aproape 1.000 de noi decese cauzate de COVID-19 continuă să se producă în fiecare săptămână în regiunea europeană”, a precizat Hans Kluge.
„În plus, acest număr este subestimat din cauzat scăderii numărului de ţări care raportează cu regularitate decesele cauzate de COVID-19 către OMS”, a adăugat acelaşi director regional, presând totodată autorităţile să asigure o acoperire vaccinală de cel puţin 70% din populaţia vulnerabilă.
Potrivit lui Hans Kluge, este vorba despre „o maladie complexă, pe care o cunoaştem încă destul de puţin”, deşi un european din 30 a suferit de COVID-19 de lungă durată în timpul primilor trei ani ai pandemiei de coronavirus.
Potrivit acestor estimări, aproximativ 36 de milioane de locuitori din regiunea europeană, care cuprinde 53 de ţări şi se întinde până în Asia Centrală, au fost afectaţi de COVID-19 de lungă durată.
„Trebuie să continuăm să ne concentrăm pe sechelele pe termen lung ale bolii COVID-19, precum COVID-19 de lungă durată (…) Acestea continuă să aibă un impact profund asupra sănătăţii în lumea întreagă şi nu pot fi ignorate”, a adăugat directoarea departamentului pentru situaţii de urgenţă din cadrul OMS, Catherine Smallwood.
În toată Europa, vigilenţa este menţinută şi în faţa epidemiei de mpox – 22 de cazuri au fost înregistrate în această regiune în luna mai din 2023 – şi în faţa consecinţelor generate de valurile de căldură, au subliniat reprezentanţii biroului european al OMS.