Oamenii de ştiinţă au examinat pentru prima dată două milioane de galaxii îndepărtate, quasari şi stele în cadrul unui efort de a crea o hartă 3D în detaliu a universului, informează DPA şi PA Media, preluate de Agerpres.
Studiul, care a realizat cu ajutorul roboticii mii de fotografii ale cerului nocturn, va aprofunda nivelul de înţelegere al universului şi al galaxiei noastre, Calea Lactee.
Cercetători din cadrul Durham University, alături de o echipă internaţională de cadre universitare, au observat obiectele extragalactice şi felul în care lumina acestora s-a descompus în culori şi lungimi de undă diferite, care pun în evidenţă rata de expansiune a universului, precum şi proprietăţile fizice ale galaxiilor şi a quasarilor.
Primul calup de date colectate cu ajutorul Dark Energy Spectroscopic Instrument (DESI) a fost dat publicităţii.
Setul de date, care însumează un volum de 80 de terabiţi, provine de la peste 3.500 de fotografii ale cerului nocturn pe o perioadă de şase luni.
Lansarea recentă reprezintă o primă etapă dintr-un proiect care le-ar permite oamenilor de ştiinţă să cartografieze peste 40 de milioane de galaxii, quasari şi stele.
„DESI este cel mai ambiţios proiect până la această oră care caută răspunsuri la întrebări fundamentale din ştiinţă – Din ce este compus universul? Cum a evoluat până azi? Ce ne rezervă viitorul?“, a declarat profesorul Carlos Frenk, de la Durham University, membru în boardul internaţional DESI.
„Astronomii de la Durham au un rol important în această amplă cooperare internaţională şi se află în prima linie a eforturilor de a interpreta datele unice pe care DESI le livrează continuu’’.
Acasă Actualitate Oamenii de ştiinţă au examinat două milioane de galaxii îndepărtate în vederea...