V. Stoica

Licitația organizată de Consiliul Județean Prahova pentru desemnarea unei firme care să ”producă” studiul de fezabilitate necesar construirii noului spital județean, proiect marca Iulian Dumitrescu, este lovită de ghinion. De la depunerea ofertelor, din 3 noiembrie 2022, nici în prezent nu a fost încheiat contractul de prestări servicii pentru documentația tehnică a așa-numitului ”complex medical” ce ar urma să apară pe terenul transferat de la municipiul Ploiești în domeniul public al Consiliului Județean Prahova.
De fapt, autoritatea contractantă – Consiliul Județean Prahova – a desemnat până acum doi câștigători (unul – în luna martie și un altul în luna mai), dar blocajul continuă din cauza unei noi contestații.
Recent, publicam un articol despre decizia Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor prin care CJ Prahova era obligat să reevalueze ofertele depuse în cadrul procedurii de achiziție, după ce inițial asocierea condusă de Edificia Concept fusese desemnată câștigătoare a contractului estimat la circa 8,33 milioane de lei. Ulterior, la mijlocul lunii mai, după reevaluarea ofertelor, CJ Prahova vine cu un alt câștigător, așa cum se arată și în răspunsul din 16 mai, dat de autoritatea contractantă, la solicitarea noastră: Cubicon Invest (lider) – Mansart Corporate (asociat), cu precizarea că nu fusese parafat contractul.
Însă povestea licitației pentru SF-ul spitalului nou nu se oprește aici. Primul ofertant declarat câștigător (asocierea al cărei lider este Edificia Concept) a contestat, la rândul său, noul rezultat al procedurii.
Rămâne de văzut ce soluție va da CNSC și în acest caz.
Dată fiind valoarea mare a contractului, la procedura de achiziție s-au prezentat șapte ofertanți: ofertantul unic Tesseract Arhitecture; asocierea Bau Stark (Lider), Neroli General Solutions, S.C. ABC Development Aviation S.R.L., Chic Arhitectural Design; asocierea Rheinbrucke (Lider) – Linkstal Engineering S.R.L.; asocierea Iva Communications & Research (Lider), Vest Instal S.R.L.; asocierea 3TI Progetti Italia – Ingegneria Integrata S.P.A. (Lider),Yazgan Tasarim Mimarlik Inșaat Sanayi ve Ticaret Anonim Şirketi, We Project Engineering S.R.L.; asocierea Cubicon Invest (Lider), Mansart Corporate; asocierea Edificia Concept S.R.L. (Lider), InterTECH Design, Taller de Arquitectura Sanchez Horneros S.L.P.