Potrivit autorităților locale, la Ploiești se va construi o nouă creșă, pe Aleea Strunga nr. 2 B. Primarul Andrei Volosevici a semnat deja autorizația de construire pentru realizarea construcției, urmând ca, în perioada următoare, Compania Naţională de Investiții să emită ordinul pentru execuția lucrărilor. Contractul de finanțare a acestei investiții, care se va realiza cu fonduri din cadrul PNRR, este deja semnat, valoarea totală a proiectului fiind de 11.886.810,72 lei. Perioada de realizare a investiției este de 38 de luni de la data semnării contractului de finanțare. Așa cum s-a precizat, contractul de finanțare între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Compania Naţională de Investiții și Primăria Ploiești a fost încheiat pe data de 29.08.2022.