George Marin

…către calificare! Mai greu, dar cu punctul acesta am decolat! Cam acesta era semnalul dat la comentariile după meci la televiziunea care a transmis meciul. „Dar, știți, terenul a fost cum a fost, a mai fost una, a mai fost alta…”. Ce era să spună Mutu, invitatul acelei televiziuni? Doar este și el tot antrenor! Și nu cred că nu i-a trecut prin minte gândul că poate, în viitor, el fi chiar unul care va conduce echipa națională! În schimb, la televiziunea concurentă, cea care va transmite partida din Elveția, Răducioiu a fost ferm și tăios. A mers până la a-i acuza de indolență pe cei trei titulari din față. Pe bună dreptate. Coman a fost preocupat să dea din mână că nu i-a venit o pasă la picior, iar Man încă trăiește din laudele primite de la Becali. Cât despre Pușcaș… Alături de Răducioiu, fostul antrenor de la Petrolul, Viorel Moldovan, a fost mai reținut, parcă, parcă încercând o mică eschivă. Înconjurat de afirmațiile fără echivoc ale lui Răducioiu precum Laocoon de șarpe – „nu putem să mințim telespectatorii” – a spus blondul ex-internațional – Viorel Moldovan a ajuns și el la a accepta că echipa României a fost nulă în atac. Selecționerul Edward Iordănescu a cam scăldat-o și el la declarațiile de după meci, poate gândindu-se că nu e bine să strice moralul băieților înaintea meciului de la Lucerna. Poate că federalii noștri vor da un nou comunicat cerând, iarăși, colaborarea presei întru liniștea din jurul lotului echipei naționale. După toate câte se întâmplă, nu mă mir să fie posibil și așa ceva. Cred asta, acum când aceste rânduri sunt scrise la puțin timp după încheierea meciului de la Priștina.
Înainte de această dublă am auzit multe declarații care promiteau că facem bici în aste două deplasări. În cazul de față, bici însemnând clamarea intenției de a obține patru puncte. Deocamdată, proiectatul bici s-a făcut praf, chiar și cu punctul luat mai mult pe contribuția rombului Moldovan – Burcă – Drăgușin – Marin de la Pisa. Și a VAR-ului care – cred eu, pentru că nu sunt convins de reluările prezentate la televizor și merg pe prima impresie – a confundat picioarele jucătorilor cât să se arate de un ofsaid. Dar, cum la Lucerna se anunță ploaie la ora meciului – exact ca la Priștina – poate luăm trei puncte în Elveția și promisiunea de la București se va înfăptui. Atunci să vezi ce va plesni biciul! Atunci să vezi cum vom fi în zbor înalt către calificare!
Cu voia dumneavoastră, expun o mică părere personală. Este bine ca meciul de la București cu kosovarii să ne găsească calificați. Dacă în piscina de la Priștina ne-au înnodat picioarele în mijlocul careului nostru, închipuiți-va cum va fi pe teren uscat!