Ţările de Jos vor oferi vara aceasta protecţie solară gratuită persoanelor de pe teritoriul lor în încercarea de a combate nivelurile record de cancer de piele, a relatat The Guardian, potrivit Agerpres.
Dozatoare de cremă de protecţie solară vor fi disponibile în această vară în şcoli şi universităţi, la festivaluri, parcuri, locuri în care se practică activităţi sportive şi spaţii publice în aer liber din toată ţara, potrivit guvernului. Acesta a indicat că doreşte să permită accesul tuturor persoanelor la această metodă de protecţie solară. Într-o campanie de sănătate publică considerată similară ca anvergură cu – şi parţial inspirată de – campania „Slip, Slop, Slap” din Australia, lansată de Cancer Council în 1981, care încurajează oamenii să se protejeze de soare, autorităţile olandeze speră că această iniţiativă va transforma utilizarea cremei de protecţie solară într-un obicei comun. În Europa, ratele cancerului de piele au crescut în ultimele două decenii. În Germania vecină, în 2021, numărul deceselor cauzate de cancer de piele a crescut cu 55% comparativ cu anul 2001, conform Oficiului Federal de Statistică.