A consemnat George Marin
Într-un foarte recent interviu citit de subsemnatul într-o publicație de sport – nu are importanță cine este intervievatul ori care este publicația, ci ideea interviului – cineva vehicula ipoteza că tot handbalul, în special cel feminin, este dependent de fondurile alocate de municipalități în extrem de mare proporție. Aproape total. Din acel interviu s-ar putea lesne înțelege că nu prea există alte soluții. Și, totuși, soluții sunt, ele există și, uneori, ele sunt puse în practică. Este cazul Academiei Junior din Ploiești, o entitate privată care își propune să ridice tineri handbaliști, fete și băieți, până la nivelul necesar pentru a demonta ideea strecurată în interviul despre care am vorbit. Cel mai potrivit pentru a ne lămuri cum poate trăi o Academie de handbal este Ionuț Georgescu, cel care, recent, a spus „la revedere” echipamentului de jucător. Practic, este povestea unei semințe sădite, hrănite și a cărei floare este așteptată să răsară și să se deschidă larg.
G.M.: Reprezentaţi prima entitate privată din handbalul juvenil prahovean care are rezultate importante pe plan naţional. Ar fi interesant de știut când a început povestea Academiei Junior.
I.G.: Totul a început în 2015, dintr-o „nebunie” a mea, a lui Adrian Dumitru și a domnului Mircea Anton. Ne-am spus „Hai să facem ceva pentru handbalul prahovean”. În prima etapă am dorit să aducem copiii la handbal, să îi creștem sportiv, apoi să ne luptăm cu CSM și CSȘ, cluburile locale care deja aveau echipe de juniori de foarte mulți ani. În 2015 mă gândeam la o asemenea activitate ca o continuare a activității mele pe teren. Mă gândeam că mai pot juca doi sau trei ani, nu aveam de unde să știu că voi mai juca încă opt ani din acel moment. În tot acest răstimp, am pus Academia pe picioare. La un moment dat, domnul Anton s-a retras din motivele dumnealui. Acum mă ocup eu mai mult pentru că Adi Dumitru este foarte prins cu munca. Mai sunt câțiva băieți care mă ajută. Alex Roibu este unul dintre ei.
G.M.:Cum aţi selectat copiii?
I.G.: Din păcate, nu prea am putut intra în școli pentru a populariza handbalul și Academia. Grupele de copii au crescut oarecum de la sine, prin ceea ce am făcut noi. Pentru copii, realizările vizibile ale Academiei au constituit atracția. Primii copii i-am adus la Academie după ce am distribuit fluturași prin oraș. Îmi amintesc că într-o zi, când aveam antrenament la sala Olimpia, am rugat-o pe soția mea să împartă fluturași copiilor din parc. A mers în parc și a primit amendă de la Jandarmerie pentru că nu avea acordul lor pentru o asemenea acțiune. Nici noi nu aveam idee că așa ceva este ilegal.
G.M.: Pentru că aţi adus vorba de sala Olimpia, cum vă descurcaţi cu sala pentru antrenamente și pentru jocuri?
I.G.: Simplu. Plătim! Plătim închirierea oricărei săli la care mergem. La Tel George, unde avem o relație bună cu nea Victor, la Brazi, prin amabilitatea domnului primar, la școala „Bassarabescu”, unde doamna director ne-a acceptat cu contract de închiriere, sau la Liceul Mihai Eminescu, unde am găsit, de asemenea, înțelegere. Le mulțumim tuturor pentru sprijin.
G.M.: Dar celelalte fonduri necesare? Este necesar echipament, sunt și alte cheltuieli. Cum le rezolvaţi?
I.G.: Părinții au maxima contribuție. Anul trecut am reușit să accesăm un proiect depus la Consiliul Județean Prahova, cu a cărui colaborare am reușit să facem un cantonament și să înnoim echipamentul. Pentru acest an, tocmai am depus proiectul. Așteptăm rezoluția, să vedem dacă va fi acceptat. Ne mai gospodărim și singuri. Mai există acea direcționare de 3,5 % din impozit. Au mai fost și doi, trei părinți care au reușit să aducă sponsorizări de la firmele la care au lucrat. Le mulțumesc public, mai ales că și au dorit să rămână anonimi.
G.M.: Rezultatele de până acum sunt meritorii. Ar putea să mai atragă sponsori…
I.G.: Sigur. Rezultatele arată, în primul rând, că Academia este o entitate serioasă, chiar dacă suntem privați, chiar dacă depindem și de ajutorul părinților în 90 % din cazuri. Încercăm să atragem copiii prin seriozitate. Visul este independența financiară a Academiei. Pentru aceasta trebuie să găsim sponsori permanenți cu dragoste de handbal și care doresc să investească în copii și juniori, pentru că acesta este începutul, crescând copii și juniori. Apoi poate veni și dezvoltarea. Deocamdată, Legea Sportului nu ajută. Ar trebui făcută un pic și pentru sport, pentru că eu consider că cel mai bun ambasador al țării este sportul. Mi s-a demonstrat peste tot pe unde am fost. „România? Aaaa, Nadia! Aaa, Hagi! Aaa, Năstase! Aaa, Popovici!” – mai nou. Sunt multe firme mari în România, în Prahova, care ar putea „păstori” o echipă. Pot fi diverse forme de colaborare între firme și sport. Cum este în Ungaria, de exemplu. Se cunosc legăturile din handbal Veszprem – Mercedes, ori Györ – Audi, firmele acestea fiind și întrucâtva obligate să contribuie la sport. Plus academiile create, plus sălile noi construite în Ungaria… Noi nu suntem în stare să facem un patinoar! Sperăm să se lipească sponsori și de noi, pentru că rezultate bune avem și ar fi păcat să fim obligați să ne oprim din drum. Fetele de la Junioare III au obținut locul al treilea la turneul final „Valoare”, cel care decide campioana țării la categoria de vârstă. Juniorii III au participat la turneul final „Speranță”. Echipele de Juniori IV, băieți și fete au trecut câteva etape în campionatele lor, băieții fiind calificați la Turneul Final, adică sunt în primele 16 echipe din țară. Diana Lefter și Diana Marin au prezențe permanente la lotul național de cadete. Împreună cu cele două fete menționate, Cristina Sava și Cristiana Anastasiu se află la Centrul Național de Excelență, unde se pregătesc și merg la școală. Tocmai au câștigat titlul de campioane la Olimpiada Națională a Sportului Școlar pentru școala din Sfântu Gheorghe unde învață ele. Diana Lefter a fost desemnată MVP – ul turneului pentru gimnaziu.
G.M.: Rezultate sunt, văd și eu. Dar ce spuneţi despre concurenţă? Poate trece într-o fază de colaborare?
I.G.: De ce nu? Am telefonul deschis permanent. Numai să fie dorință. Cât despre concurența ca atare, ea a fost benefică fetelor. Ne-am luptat cu CSM, am învins de două ori echipa clubului municipalității în grupa geografică și încă o dată la Turneul Final „Valoare”, unde finala mică s-a disputat între două echipe din Ploiești: Academia Junior și CSM.
G.M.: Privirile cad spre viitor. Cum s-ar putea îmbunătăţi activitatea handbalistică? Ce am putea să facem noi, aici, în Prahova?
I.G.: Văd intenții bune. Văd că se dorește progres. A început acest proiect al Consiliului Județean Prahova, Activ Prahova. Din păcate, echipa de băieți de la CSM s-a desființat. Ei ar fi putut continua în liga a II-a, copiii aveau posibilitatea să crească valoric. Chiar primisem o propunere să vin aici, la Ploiești, în calitate de jucător-antrenor. A rămas doar o propunere, pentru că echipa s-a desființat. Noi, Academia, vom continua pe linia pe care ne-am angajat. Creștem copii pentru handbal. Dar mai este nevoie de cineva care să le ofere continuitate când încheie perioada de juniorat. Și rămâne aceeași problemă a infrastructurii. După părerea mea, Ploieștiul merită o sală mai mare decât cea existentă. Astfel poți atrage turnee importante de handbal, de baschet, de volei. Asta ar însemna și o emulație importantă pentru sport. Părinții își pot aduce copiii la sport, iar copiii își pot face un model.
