CS Sirna Varnița – CSO Boldești Scăieni va fi finala Cupei României, faza județeană, la fel ca și anul trecut, o formație de eșalon ”inferior” urmând să dispute jocul ”cu trofeul pe masă”!
CS Șirna Varnița a reușit marea surpriză, calificarea în finala Cupei României faza județeană, după ce a eliminat chiar campioana județeană, CSO Tricolorul Breaza. Scorul a fost egal după primele 90 minute, 2-2, iar în prelungiri gazdele s-au impus cu 4-3, la capătul unui meci spectaculos, în care gazdele au reușit să dea… 101%, din toate punctele de vedere, în timp ce formația care a dominat Liga A Prahova a rămas restantă la toate capitolele, ”scuza” că jucătorii … au venit după banchet fiind prea puțin pentru ce s-a văzut în teren, unde gazdele au reușit un succes istoric.
Succes urmărit de foarte multă lume din fotbalul prahovean, inclusiv de adversarii din campionat ai celor de la Varnița, Prahova Nedelea, viitoarea adversară, cu care s-a discutat ”organizarea” următorului derbi al seriei din al treilea eșalon valoric județean, chiar la vestiare, că… așa e în fotbalul mic, ambițiile sunt tot mai mari și toată lumea amână ce meci vrea, când vrea!
Revenind la CS Șirna Varnița, notăm că aceasta va întâlni în finală (care nu e clar când se va disputa) pe CSO Boldești Scăieni, care revine în atenție după câțiva ani de reorganizare, ”Petrolistul” reușind să se impună în fața celor de la Atletic United (Petrosport), cu 1-0.
Așadar, vom avea o finală interesantă, pe care nimeni nu o anticipa!