Ministrul indian al căilor ferate a anunţat că au fost identificate cauza şi cei responsabili pentru accidentul care a ucis 275 de persoane, indicând o problemă de semnalizare. Mass-media evocă şi o eroare umană, scrie Le Figaro, citat de News.ro și Hotnews. ”Am identificat cauza accidentului şi persoanele responsabile pentru acesta”, a declarat duminică ministrul indian al Căilor Ferate, Ashwini Vaishnaw, pentru agenţia de presă ANI, adăugând că „nu este potrivit” să dezvăluie detalii suplimentare înainte de raportul final al investigaţiei. Bilanţul provizoriu al coliziunii dintre trei trenuri care a avut loc vinerea trecută lângă Balasore, în statul Odisha din estul ţării, anunţă 275 de morţi. Un prim raport anunţa 288 de persoane ucise, înainte de a fi revizuit. Potrivit ministrului, „schimbarea intervenită în timpul interblocării electronice se află la originea accidentului”, cu referire la un set complex de semnale care gestionează traficul pe şine pentru a preveni coliziunea trenurilor. „Vinovatul şi modul în care s-a produs accidentul vor fi descoperite în urma unei cercetări corespunzătoare”, a adăugat el.
Confuzia domneşte în această etapă, dar Times of India, citând raportul de investigaţie preliminară, a mai indicat că, pe lângă această problemă de semnalizare, „eroarea umană” ar fi putut cauza coliziunea dintre trei trenuri. Potrivit ziarului, Coromandel Express, care face legătura între Kolkata şi Madras, a primit vinerea trecută aprobarea pentru a circula pe linia principală, dar a fost redirecţionat din cauza unei erori umane pe o linie care transporta deja un tren de marfă. Trenul de pasageri a lovit apoi convoiul de marfă cu o viteză de aproximativ 130 km/h. Trei vagoane au căzut apoi pe linia adiacentă, lovind spatele unui tren expres care opera între Bangalore şi Calcutta. Această coliziune a fost cea care a provocat cele mai multe pagube, adaugă Times, citând raportul preliminar. Secretarul şef de stat din Odisha, Pradeep Jena, a confirmat că aproximativ 900 de persoane rănite au fost transportate la spital.