Comisia pentru învăţământ a Camerei Deputaţilor a decis, la dezbaterea proiectului legii învăţământului superior, că studenţii beneficiază de tarife reduse cu 75% la bazele sportive publice, dar şi la muzee, concerte, spectacole de teatru, operă, film, în limita bugetelor aprobate.
Membrii comisiei au adoptat, în acest sens, un amendament propus de Comisia pentru tineret şi sport a Camerei Deputaţilor, potrivit Agerpres.
“Studenţii beneficiază de tarife reduse cu 75% pentru accesul la muzee, concerte, spectacole de teatru, operă, film, la bazele sportive publice precum şi la alte manifestări culturale şi sportive organizate de instituţii publice, în limita bugetelor aprobate”, se arată în amendamentul adoptat.
Comisia a mai adoptat un amendament care prevede că fiecare instituţie de învăţământ superior instituie un sistem de aplicare şi monitorizare a respectării prevederilor Codului drepturilor şi obligaţiilor studentului.
“Asociaţiile studenţilor pot prezenta un raport anual privind respectarea codului, care este public pe site-ul instituţiei. Raportul se dezbate în prima şedinţă a senatului universitar sau a consiliului facultăţii de la începerea anului universitar, după caz, universitatea sau facultatea fiind obligate să publice, pe site-ul propriu, raportul realizat de asociaţiile studenţilor, precum şi măsurile asumate pentru remedierea eventualelor deficienţe identificate”, se mai arată în acest text.
Membrii Comisiei pentru învătământ au decis, de asemenea, printr-un amendament, că statul poate sprijini învăţământul superior particular şi confesional acreditat, iar “autorităţile publice locale pot oferi stimulente pentru anumite categorii de studenţi şi absolvenţi în vederea pregătirii specialiştilor pentru piaţa muncii, potrivit intereselor locale”.
Acasă Actualitate Studenţii beneficiază de tarife reduse cu 75% la bazele sportive publice, la...