România se află printre primele 15 ţări din Europa în ceea ce priveşte numărul de proiecte de investiţii străine directe (ISD), cu 69 de proiecte în 2022, ceea ce reprezintă o creştere semnificativă, de 86%, faţă de 2021, a afirmat Bogdan Ion, Country Managing Partner, EY România, potrivit Agerpres.
„Ţara noastră devine un actor principal în ansamblul european şi în ceea ce priveşte investiţiile străine în sectorul producţiei de semiconductori: locul 9 la nivel european cu privire la investiţiile atrase în domeniul semiconductorilor. Totodată, România demonstrează că a devenit o economie matură, cu un potenţial de creştere substanţial în viitor, situându-se pe locul patru în Europa în ceea ce priveşte crearea de noi locuri de muncă, înregistrând 239 de locuri de muncă create per proiect nou în 2022, după Serbia, Spania şi Ungaria”, a precizat Bogdan Ion, care este şi Chief Operating Officer pentru EY Europa Centrală şi de Sud-Est şi Regiunea Asiei Centrale.
Potrivit studiului anual EY European Attractiveness Survey 2023, investiţiile străine directe în Europa au încetinit în 2022, crescând cu doar 1% faţă de 2021 şi rămân cu 7% mai mici decât în 2019, înainte de pandemia COVID-19.
În ciuda semnelor că ISD în Europa îşi vor reveni în 2021, după pandemia COVID-19, repercusiunile războiului din Ucraina, creşterea economică slabă, întreruperea lanţului de aprovizionare, creşterea inflaţiei şi creşterea costurilor energiei au contribuit la blocarea investiţiilor în Europa.
„Reflectând performanţa stagnantă a primelor trei ţări, ritmul investiţiilor s-a redus şi în Spania (-10%) şi Belgia (-4%). Sunt ţări care îşi reveniseră deja puternic în 2021, după ce au trecut prin cea mai gravă perioadă a pandemiei COVID-19. Pe de altă parte, Irlanda (+21%) a înregistrat o creştere substanţială, în bună parte datorită agendei sale agile, pro-business şi a atractivităţii pentru corporaţiile din SUA”, arată cercetarea.
Conform sursei citate, investitorii se concentrează pe Europa de Sud şi de Est.
Astfel, una dintre cele mai notabile caracteristici ale datelor din 2022 faţă de cele din 2021 este creşterea proiectelor ISD în mai multe state din sudul, centrul şi estul Europei, printre care Italia (+17%), Polonia (+23%), Portugalia (+24%), România (+86%) şi Turcia (+22%).
În ceea ce priveşte companiile cu sediul central în afara Europei, doar 53% dintre respondenţi raportează planuri de extindere sau de înfiinţare a operaţiunilor, comparativ cu 77% dintre directorii cu sediul central în Europa.