Sfântul Teodor cel Sfinţit a fost ucenicul Sfântului Pahomie cel Mare. S-a născut și a crescut păgân în Tebaida de Sus. La vârsta de 14 ani, părăsește casa părinţilor și merge la mănăstirea Sfântului Pahomie. Mai târziu se vor călugări atât mama sa, cât și fratele lui. După moartea Sfântului Pahomie, Teodor a fost ridicat de către obște stareţ al tuturor sfintelor mănăstiri întemeiate de stareţul său. Sfântul Teodor cel Sfinţit a trecut la cele veșnice pe 16 mai 367.
Troparul Sfântului Teodor cel Sfinţit: Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor și cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; și te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Teodor, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.