N. Dumitrescu
Potrivit unei situații valabile la nivelul lunii trecute, și în județul Prahova sunt înregistrate numeroase cazuri în care copiilor nu le-au fost administrate dozele necesare de vaccin la vârstele prevăzute în schema națională de vaccinare. În luna aprilie a.c., Adriana Pistol, secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătății, trăgea un semnal de alarmă referitor la faptul că, de peste zece ani, acoperirea vaccinală a scăzut în mod constant, singurul vaccin pentru care situația este bună fiind cel care se administrează în maternitate, la câteva zile de la nașterea copilului. Dând asigurări că vaccinurile nu lipsesc la nivel național, aceasta a menționat că direcțiile de sănătate publică au posibilitatea să vadă în ce zone acoperirea vaccinală este suboptimală, acestor instituții revenindu-le responsabilitatea organizării de campanii suplimentare de vaccinare. Plecând de la realitatea existentă la nivel de țară, am dorit să aflăm care este situația în Prahova, cu precizarea că răspunsul la solicitarea transmisă conducerii Direcției de Sănătate Publică (DSP) Prahova l-am primit după 30 de zile, și în acest caz cu insistențe. Astfel, menționându-ni-se că în ultimii trei ani nu au mai existat scăderi în acoperirea vaccinală, totuși, potrivit DSP Prahova, aceasta se menține sub valorile recomandate. ”Conform Ordinului 964/2022, schema de vaccinare a copiilor este următoarea: în maternitate: în primele 24 de ore, respectiv 2-7 zile de la naștere – administrarea de vaccin hepatitic B (Hep B) și Vaccin de tip Calmette Guerrin (BCG). În cabinetul medicului de familie- la vârsta de 2 luni:Vaccin diftero-tetano-pertussis acelular-poliomielitic-Haemophilus B-hepatitic B (DTPa-VPI-Hib-Hep. B), Vaccin pneumococic conjugat; la vârsta de 4 luni:Vaccin diftero-tetano-pertussis acelular-poliomielitic-Haemophilus B- aepatitic B (DTPa-VPI-Hib-Hep. B),Vaccin pneumococic conjugat; la vârsta de 11 luni:Vaccin diftero-tetano-pertussis acelular-poliomielitic-Haemophilus B-aepatitic B (DTPa-VPI-Hib-Hep. B), Vaccin pneumococic conjugat; la vârsta de 12 luni:Vaccin rujeolic-rubeolic-oreion (ROR); la vârsta de 5 ani:Vaccin rujeolic-rubeolic-oreion (ROR); între 5-6 ani: Vaccin diftero-tetano-pertussis acelular-poliomielitic (DTPa-VPI), la 14 ani:Vaccin diftero-tetano-pertussis acelular pentru adulți (dTpa)”, se arată în răspunsul primit de la DSP Prahova, în care a fost detaliată și ”situația restanțierilor”, respectiv a numărului de copii cărora nu le-au fost administrate vaccinurile la vârstele prevăzute în schema națională de vaccinare. Concret, conform unei centralizări valabile la sfârșitul lunii aprilie a.c., primii pe lista menționată – cu 2.655 de cazuri – sunt copiii cărora, după împlinirea vârstei de 5 ani, nu le-a fost administrat vaccinul ROR, altor 2.169 de copii același vaccin ROR nefiindu-le administrat la împlinirea vârstei de un an. De asemenea, situația menționată a mai scos la iveală faptul că, la împlinirea vârstei de 14 ani, în cazul a 1.410 copii din județ nu a fost administrat vaccinul dTpa; în cazul a 1.756 de copii, la vârsta de 6 ani, vaccinul DTPa-VPI; pentru alți 1.351 de copii, la vârsta de 11 luni, vaccinul Pneumococic; în cazul altor 1.461 de copii, tot la vârsta de 11 luni, vaccinul DTPa-VPI-Hib-Hep B, alte sute de copii mai mici, între 2 și 4 luni, fiind înregistrați, de asemenea, ca nevaccinați. Conform reprezentanților instituției menționate, între zonele cu acoperire vaccinală scăzută în Prahova se regăsesc cartierele Mimiu, Bereasca, Radu de la Afumați din Ploiești, orașul Mizil și anumite sate, precum Dițești, Filipeștii de Târg, Sângeru.
În același timp, după perioada de pandemie, se pare că prahovenii se tem de răcelile specifice sezonului rece, dovadă că, dintre cele 66.425 de doze de vaccin antigripal distribuite pentru sezonul 2022-2023, în stoc se mai aflau, la sfârșitul lunii martie a.c., doar 478 de doze.