N. D.

La nici o săptămână de când s-a anunțat că în comuna Mănești au fost finalizate măsurătorile cadastrale, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Prahova a făcut public faptul că și într-o altă comună au fost realizate măsurători similiare și tot în proporție de 100%. Este vorba despre comuna Ceptura, cărțile funciare fiind înmânate autorităților locale pe data de 8 mai a.c., urmând ca, la rându-le, să le distribuie celor peste 8.000 de proprietari. În comuna Ceptura, înregistrarea sistematică a proprietăților în evidențele de cadastru și carte funciară a început în anul 2021 și a vizat o suprafață totală de 4.569 de hectare, proiectul fiind finanțat din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Ceptura este a șasea localitate din mediul rural prahovean cadastrată integral, în contextul în care, în județ, lucrările de înregistrare sistematică a imobilelor în cadrul Programului național de cadastru și carte funciară au demarat în anul 2016.