Păstrând tradiția, Primăria Ploiești a premiat, și anul acesta, una dintre lucrările pe care artiștii ploieșteni, membri ai Uniunii Artiștilor Plastici din România, le-au expus la Galeriile de Artă din Ploiești, în cadrul Salonului de Primăvară. ”Salonul de primăvară oferă ploieștenilor, și anul acesta, un evantai de forme și culori prin care expozanții au reușit să creeze cu vizitatorii un culoar al comunicării spre frumos”, au precizat reprezentanții municipalității, anunțând că Primăria Ploiești a premiat la ediția din acest an lucrarea ”Bufnița”, creație a artistului plastic Ene Loredana, căreia i-au fost oferite, recent, premiul în valoare de 2000 de lei, o diplomă și un buchet de flori.