Acordul cadru are o valoare de 45,5 milioane de lei fără TVA, iar primul contract subsecvent pe trei luni – 2,5 milioane de lei!
V. Stoica
În ianuarie 2021, la propunerea președintelui Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, se decidea desființarea Direcției Județene de Pază, măsura respectivă fiind motivată de ”gestionarea eficientă a resurselor financiare limitate și a reducerii cheltuielilor de personal (…), cât și pentru îmbunătățirea modalității de prestare a serviciului de pază pe criteriul eficienței economice”.
”Acest demers determină o economie la bugetul județului pentru anii 2021-2024 în sumă de circa 46.272 mii lei, respectiv 11.568 mii lei anual”, așa cum se arăta în documentele semnate de președintele Iulian Dumitrescu, la începutul anului 2021.
Între timp, Consiliul Județean Prahova a pierdut pe fond procesul cu angajații Direcției de Pază, care au solicitat anularea hotărârii adoptate de consilierii județeni, în 2021.
Însă acest lucru nu i-a împiedicat pe reprezentanții Consiliului Județean să continue și să finalizeze licitația pentru paza obiectivelor aflate în administrarea autorității județene. Astfel că, de la 1 Mai, angajații Direcției de Pază Prahova care se aflau în serviciu la sediile unor instituții importante (precum Palatul Administrativ din Ploiești) au fost redistribuiți către obiective din subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Prahova, locul acestora fiind luat de către salariații firmei de pază (asocierii) care a câștigat licitația: Elnet Security SRL – RPG Security Center. Ca o pată de culoare, firma Elnet are sediul în Capitală, pe strada… Dărniciei.
Trecând de acest amănunt și având în vedere cele menționate anterior, nu prea se știe unde este economia în această ecuație de prestare a serviciilor de pază. Potrivit informațiilor transmise de Consiliul Județean Prahova, la solicitarea noastră, acordul-cadru ”Servicii de pază, monitorizare și intervenție, monitorizare video, pentru imobilele din patrimoniul Județului Prahova pe o durată de 4 ani”, încheiat cu asocierea Elnet Security SRL – RPG Security Center, are o valoare de 45.574.963 de lei fără TVA, ceea ce înseamnă circa 54,2 milioane de lei cu TVA, adică aproximativ 10 milioane de euro. Halal economie la buget, dat fiind că suma de 46 de milioane de lei era considerată exagerată în raport cu angajații Direcției Județene de Pază, aflată în subordinea Consiliului Județean!
Mai mult decât atât, primul contract subsecvent (n.n. – contractele subsecvente se încheie periodic – de regulă anual – pe perioada derulării acordului-cadru, care, în acest caz, are o durată de patru ani) are valoarea de 2,5 milioane de lei fără TVA pentru numai trei luni, respectiv de la 1 Mai – la 31 iulie 2023.
Conform datelor furnizate de CJ Prahova, în urma solicitării noastre, asocierea ar dispune de 300 de agenți de pază repartizați în 30 de locații, însă Consiliul Județean a refuzat să ne transmită acordul-cadru și primul contract subsecvent, plus anexele, motivând ”informații confidențiale declarate de către operatorul economic în oferta depusă”. În schimb, pentru a da dovadă de ”transparență”, ne-au fost transmise drafturile acordului-cadru și contractului subsecvent…