Platforma prin care vor fi depuse toate proiectele pentru accesarea celor 46 miliarde euro din Politica de Coeziune 2021-2027 este disponibilă oficial la https://mysmis2021.gov.ro, a anunţat Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, potrivit Agerpres.
Platforma este dezvoltată de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, în conformitate cu reglementările Comisiei Europene şi cerinţele de transparentizare şi acces facil al beneficiarilor la fondurile externe nerambursabile, stabilite în cadrul Sistemului de management şi control. Potrivit sursei citate, aplicaţia MySMIS2021 acoperă toate etapele ciclului de viaţă al unui proiect – definirea apelului, elaborarea şi depunerea proiectului (cererii de finanţare), evaluarea, contractarea, achiziţiile, implementarea şi monitorizarea, prin module dedicate. Între modulele aplicaţiei există o interdependenţă, astfel încât informaţiile pot fi, pe de o parte, asociate codului unic al proiectului, şi pe de altă parte, agregate la diferite niveluri ale programului operaţional.
La acest moment, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene lansează platforma pentru etapa de preînscriere, pentru ca beneficiarii să aibă posibilitatea să creeze contul unic şi să introducă documentele preliminare necesare procesului de accesare a fondurilor europene. De asemenea, beneficiarii au acces la un sistem de Helpdesk, pentru a putea răspunde în cel mai scurt timp celor interesaţi de finanţările europene. Ulterior, în cursul lunii iunie se va lansa modulul “Cereri de finanţare”, care asigură introducerea de către beneficiari a informaţiilor necesare pentru completarea cererii. Modulul este utilizat pentru introducerea de informaţii structurate şi ataşarea de documente justificative în secţiuni definite în vederea elaborării şi transmiterii cererii de finanţare.