La finalul săptămânii trecute s-au desfăşurat etapele finale ale Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar, iar sportivii de la CSM Ploieşti nu au ratat prilejul de a realiza noi performanţe.
Astfel, baschetbaliştii echipelor U15 şi U14 ale clubului, campioni naţionali în acest an, au reuşit să câştige titlul şi la Olimpiada Naţională a Sportului Şcolar, a cărei etapă finală a avut loc la Oradea. Ei au reprezentat Şcoala Gimnazială „Grigore Moisil” din Ploieşti şi au reuşit să devină campioni în următoarea formulă: David Raşoga, Mihail Oprea, Octavian Ion (toţi U15), Vlad Borcan, Andrei Marcu, David Iordăchescu, Ciprian Coniac, Ştefan Dobre, Filip Barbu şi Darius Coman (toţi U14).
Totodată, bună parte dintre handbalistele de la CSM Ploieşti au participat, la finalul săptămânii trecute, la etapele finale ale Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar, trei dintre ele devenind campioane naţionale în competiţia rezervată gimnaziilor. Este vorba despre junioarele 3 Elena Coşerea-Pîtiu, Mariah Livadaru şi Bianca Nicolae, care au obţinut medaliile de aur la Turneul Final de la Râmnicu Vâlcea, reprezentând Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”, din Sfântu Gheorghe. Ele învaţă acolo întrucât sunt componente ale Centrului Naţional de Excelenţă de la Sfântu Gheorghe, condus de Gabriela Artene.
La aceeaşi competiţie, Şcoala Gimnazială „Ion Alexandru Bassarabescu” Ploieşti a ocupat locul al 5-lea, având, la rându-i, în componenţă 8 sportive de la CSM Ploieşti: Maria Ioniţă, Teodora Simion (junioare 3), Maria Vesel, Giulia Toacă, Sara Curcan, Miruna Andronache, Bianca Marin şi Alexia Bratu. Ele au fost însoţite la Râmnicu Vâlcea şi de antrenorul echipei de junioare 4, Leonard Cristescu, profesor în cadrul şcolii.
Competiţia rezervată elevelor din învăţământul liceal s-a desfăşurat tot în weekend la Brăila, iar CSM Ploieşti a avut şi acolo reprezentante în echipa Colegiului Naţional „Mihai Viteazul”, care a ocupat locul al 7-lea: pe junioarele 2 Raluca Neacşu, Raluca Geangu şi Andreea Popescu, cea dintâi fiind declarată „cel mai bun portar al turneului”. Raluca Neacşu a fost premiată de fostul portar al echipei de handbal a CSM Ploieşti, Elena Şerban, care evoluează pentru HC Dunărea Brăila şi este unul dintre goalkeeperii convocaţi în ultima vreme şi la echipa naţională a României.