Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a îndemnat la prudenţă faţă de utilizarea inteligenţei artificiale (AI) în sectorul asistenţei medicale publice, afirmând că datele folosite de AI pentru a ajunge la anumite decizii ar putea fi părtinitoare sau utilizate în mod eronat, a informat Agenţia Reuters, preluată de Agerpres.
OMS şi-a exprimat entuziasmul faţă de potenţialul pe care îl deţine AI, însă a precizat că are anumite îngrijorări legate de felul în care inteligenţa artificială va fi folosită pentru a îmbunătăţi accesul la informaţii din sectorul sănătăţii, în calitatea sa de instrument care sprijină deciziile medicale şi care ameliorează serviciile de diagnosticare. Este imperativ să se evalueze riscurile privind utilizarea instrumentelor de tip „modele de mare limbaj generat” (LLM), precum ChatGPT, pentru a proteja şi a promova bunăstarea oamenilor şi pentru a apăra sănătatea publică, au declarat reprezentanţii acestei agenţii specializate din cadrul ONU.
Avertizarea emisă de OMS intervine într-o perioadă în care aplicaţiile bazate pe inteligenţa artificială au câştigat rapid în popularitate, evidenţiind o tehnologie care ar putea schimba complet modul în care funcţionează afacerile şi societatea.