Indemnizaţiile brute plătite românilor în baza poliţelor de asigurări de viaţă, inclusiv maturităţile şi răscumpărările, au crescut anul trecut cu peste 25% faţă de 2021, până la valoarea de 1,8 miliarde de lei, informează Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR), potrivit Agerpres.
“Românii au beneficiat în 2022, mai mult decât oricând în ultimii ani, de protecţia financiară oferită de asigurările de viaţă. Astfel, indemnizaţiile brute plătite românilor în baza acestor poliţe, inclusiv maturităţile şi răscumpărările, au crescut anul trecut cu peste 25% faţă de 2021, până la valoarea de 1,8 miliarde de lei. Cu toate acestea, deficitul de protecţie al românilor este încă la o valoare ridicată, de peste 620 miliarde de lei. Practic, diferenţa dintre resursele financiare necesare şi cele disponibile la un moment dat într-o familie pentru a menţine standardul de viaţă în cazul producerii unui eveniment neprevăzut este una semnificativă”, se arată în comunicatul UNSAR.
Potrivit sursei citate, asigurarea de viaţă este unul dintre instrumentele utilizate de un număr mare de state în aplicarea politicii lor sociale. Majoritatea membrilor OECD, precum şi o bună parte dintre statele membre ale Uniunii Europene, stimulează prin mijloace fiscale dezvoltarea pieţei asigurărilor de viaţă. “Pe lângă protecţia oferită familiilor în cazul unor evenimente nefericite, asigurările de viaţă pot contribui şi la creşterea siguranţei noastre financiare. Principala condiţie pentru ca şi mai mulţi români să se poată baza pe avantajele unei asigurări de viaţă este ca ei să fie asiguraţi.”, a precizat Alexandru Ciuncan, preşedinte & director general al UNSAR.
Înfiinţată în 1994, UNSAR reprezintă 21 de companii de profil care deţin o pondere de aproximativ 90% din piaţa locală de asigurări. Din anul 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al Federaţiei Asigurătorilor şi Reasigurătorilor Europeni – Insurance Europe.
Acasă Actualitate Indemnizaţiile plătite românilor asiguraţi în baza asigurărilor de viaţă au depăşit, anul...