F.T.
Mâine, 31 mai, între orele 12.00-15.00, pe Esplanada Palatului Culturii din Ploiești, Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Prahova invită toți copiii, alături de părinți, bunici sau profesori, să se bucure de multe surprize, în cadrul evenimentului „Împreună pentru siguranța copiilor”, ediția a II-a. În acest context, într-un comunicat de presă al instituţiei, se menţionează: “Cu ocazia «Zilei Internaționale a Copilului» și într-o lume de poveste, copiii vor avea parte de supereroi, de facepainting și desene colorate și, bineînțeles, se vor distra prin intermediul jocurilor interactive alături de colegii noștri jandarmi.
La acest eveniment vor fi prezenți și partenerii noștri din cadrul structurilor MAI ale județului Prahova, alături de care am inițiat acest proiect de suflet pentru cei mici, respectiv «Împreună pentru siguranța copiilor»“.