George Marin
Activ Prahova Ploiești a încheiat turneul final al Diviziei A pe locul 4, după ce a pierdut la un gol diferență (25-26) jocul pentru clasament împotriva retrogradatei din ediția trecută a Ligii Florilor, CSM Deva,: 25-26. Nu este un capăt de țară ocuparea doar a locului 4. Nu are nimic suplimentar față de locul 3, ambele oferind posibilitatea de a continua lupta pentru promovare în Liga Florilor în cadrul unui turneu de baraj. Pentru Activ Prahova, obiectivul a fost îndeplinit. Alături de Deva și Activ, la baraj se vor afla HC Zalău și Dacia Mioveni, acest din urmă club încercând și organizarea turneului programat pentru debutul lunii iunie. Pe site-ul Federației Române de Handbal nu există, până în momentul redactării materialului, vreun anunț referitor la licitația pentru organizarea turneului de baraj, cum nu a fost nici în cazul licitației (dacă o fi fost vreuna!) pentru organizarea acestui turneu final al ligii secunde. Reamintim că acest turneu a fost găzduit de Corona Brașov, club păstorit de ploieșteanul ex-președinte al federației de specialitate, Alexandru Dedu.
Revenind la ultima dispută pe care „bufnițele” au susținut-o pe parchetul sălii brașovene, putem spune că rezultatul ar fi putut balansa în oricare direcție. Că avantajul final a fost de partea devenelor, desigur, nu are darul să ne mulțumească. Dar trebuie să fim realiști și să recunoaștem că am alergat tot timpul după egalare, cu o mică excepție. Evoluția scorului prezentată mai jos confirmă acest lucru. De ce s-a întâmplat așa? Există mai multe cauze. Prima, legată strict de meciul ca atare, o reprezintă multele gestionări nepotrivite ale momentelor de superioritate numerică. Spunem „multe” raportat la numărul total de situații de acest gen. Tot strict referitor la meci putem aminti faptul că parcă a mai scăzut viteza acțiunilor față de primele două partide și, în același timp, nici precizia ori forța aruncărilor nu a mai fost aceeași, prilejuind multe aruncări salvate portarului devean Andreea Năstasa, înlocuitoarea fostei „bufnițe” Ana-Maria Inculeț, cea care a avut o evoluție de excepție în ziua a doua. Toate acestea pot proveni și din faptul că echipa a funcționat cam cu aceeași formulă în aproape tot timpul, variațiile nefiind ample. De exemplu, Andrița a jucat integral primul meci (cred că a fost o premieră pentru ea), 30 de minute în al doilea și 55 în ultimul. La fel, Popescu, cu 60 și, respectiv, 55 de minute în ultimele două meciuri. Cătălina Sava și Cristiana Nica înregistrează, și ele, cifre însemnate din motivele pe care le-am expus în articolul anterior. Nici Larisa Tamaș nu este departe de asemenea cifre în primele două jocuri. Aproape de ele se află și Mara Arvatu, care și-a împărțit mai multe minute cu Anamaria Dumitrașcu, în cel de-al treilea meci, iar nu departe o găsim pe Zsofia Csavar. Este posibil și ca tehnicienii ploieșteni să fi considerat că nu trebuie făcute prea multe schimbări dacă ceva merge bine. Desigur că, în ultimul meci, poți verifica mai multe formule de echipă, deoarece regulamentul federativ impune acest joc pentru clasament, dar, de facto, el este util numai pentru antrenori și pentru gloria sportivă.
Așadar, din cele prezentate mai sus – date publice, pe care oricine le poate cerceta și analiza – se desprinde o primă concluzie care, volens-nolens, aduce o întrebare: Ce facem cu lotul? Discutăm doar de numericul redus de absențe din diferite motive, pentru că de partea tehnică se ocupă antrenorii. S-ar putea specula că nu au fost trimise pe parchet toate componentele lotului, măcar în ultima partidă. În această zonă, ca pretutindeni în lumea aceasta și în orice sport, tehnicienii știu pe cine să aleagă.
Am rămas și cu lucruri bune și foarte bune din acest turneu, lucruri care trebuie menținute în vederea viitorului turneu. A fost remarcată forma foarte bună a portarului Ioana Paraschiv, în primele două meciuri, cu o mențiune specială pentru realizările sale din meciul de debut al turneului. Am remarcat apărarea fermă și elastică, dovadă fiind numărul rezonabil de goluri primite: 23, 29, 26, ultimul număr reprezentând și media pe meci. Am remarcat, alături de mulți alți prezenți în sala din Brașov, puterea de luptă de care au dat dovadă „bufnițele” și capacitatea fizică aflată la acei parametri care au permis susținerea a trei jocuri în trei zile consecutive, dintre care primele două au fost cu mare încărcătură fizică și îndeosebi psihică. Ceea ce ar explica și perioadele de „cădere” din timpul meciului, perioade pe care le constatăm – fără să ne încălzească prea mult pe noi – și la alte echipe chiar și de rang superior nouă.
O mențiune se impune referitor la datele statistice prezentate mai jos. Ele nu seamănă întrutotul cu datele oficiale publicate pe site-ul FRH. Astfel, Activ a început partida cu Ioana Paraschiv în poartă, dar pe site-ul oficial ea apare fără vreun minut jucat. Desigur, Ioana a fost confundată cu Alexandra Dumitriu, deși, ca talie, ele sunt greu de confundat. Analizând toate cifrele publicate de FRH, se poate constata că anumite valori nu se „pupă”. Apoi, în locul Marei Arvatu, pe foaia oficială este trecută … sora sa geamănă, Ada, care nu a fost prezentă la turneu, fiind în recuperare! Nu aruncăm anatema pentru că înțelegem și oboseala acumulată prin prezența non-stop în sală de cei care au oficiat la acest turneu, printre care s-au aflat și arbitrii ploieșteni Marina Agliceriu, Gabriel Băbău- acum mutat în colegiul București- și Alexandru Roibu. Am făcut precizările de mai sus numai și numai pentru reflectarea fidelă a evenimentelor.
Evoluția scorului (Activ – Deva): 1-3 (min. 5), 5-5 (min. 10), 5-8 (min. 17), 9-8 (min. 25), 10-13 la pauză, 12-17 (min. 35), 15-20 (min. 42), 20-22 (min. 51), 23-24 (min. 57), 25-26 final.
Activ Prahova: Ioana Paraschiv (5 mingi blocate, 1 din „7 metri”), Diana Diaconu (11, 2), Alexandra Dumitriu – Diana Andrița (10 goluri, 5 din „7 metri”), Anamaria Dumitrașcu (4), Mara Arvatu (3, 1), Florina Popescu (3, 1), Cristina Nica (2), Cătălina Sava (2), Zsofia Csavar (1), Larisa Tamaș, Anna Ivanenko, Daria Grădișteanu, Ramona Gavrilă. Antrenori: Dragoș Gheorghe, Robert Comendant, Alina Dumitru.