Frica de bătrânețe sau gerontofobia este extrem de frecventă. Mai exact, 87% dintre participanții la un studiu au declarat că se tem să îmbătrânească.
Cele mai mari temeri ale oamenilor asociate cu îmbătrânirea se referă, conform unei cercetări la care au luat parte 2088 de persoane, la următoarele lucruri: scăderea capacității fizice (23%), pierderea memoriei (15%), lipsa banilor (12%) și bolile cronice (12%). Doar 10% dintre respondenți au declarat că le e frică de moarte, potrivit unui amplu documentar prezentat de Hotnews.
Iată, mai jos, câteva motive pentru care ar trebui să scapați de temerile asociate îmbătrânirii.
1. Puteți amâna apariția ridurilor, având grijă de piele. Mulți oameni asociază îmbătrânirea cu pierderea frumuseții și chiar a iubirii și a respectului. Este important însă de știut că se poate îmbătrâni frumos, deși acest lucru nu înseamnă a arăta veșnic ca la 20 de ani. Începeți, așadar prin a avea mai multă grijă de pielea dumneavoastră: aplicați, de fiecare dată când ieșiți din casă, cremă cu factor de protecție împotriva razelor UV, mergeți la dermatolog mai des pentru screeningul cancerului de piele, încercați să folosiți produse destinate tipului propriu de ten și hidratați-vă.
2. Există tehnici care vă ajută să vă mențineți în formă și la bătrânețe. Un anumit grad de declin fizic și mental face parte din procesul natural de îmbătrânire. Însă, puteți încetini acest proces cu ajutorul exercițiilor fizice, al alimentației echilibrate, al odihnei și al interacțiunilor sociale.
Dacă vă întrebați ce fel de exerciții sunt mai eficiente pentru încetinirea procesului de îmbătrânire, cercetările arată că antrenamentele de anduranță – cum ar fi alergatul, înotul sau mersul pe bicicletă – și antrenamentul de mare intensitate (HIIT) amână apariția semnelor de îmbătrânire în comparație cu exercițiile cu greutăți – cel puțin la nivel celular.
Se recomandă 2,5 până la 5 ore pe săptămână de exerciții de intensitate moderată, 1,25 până la 2,5 ore pe săptămână de exerciții aerobice de mare intensitate sau o combinație a celor două.
Alimentația ar trebui să includă: •fructe și legume proaspete, congelate sau conservate; •proteine slabe, cum ar fi peștele și proteinele vegetale; •cereale integrale, pâine, orez sau paste în fiecare zi; •trei porții de lactate cu conținut scăzut de grăsimi sau fără grăsimi, cum ar fi lapte, iaurt sau brânză, îmbogățite cu vitamina D; •grăsimi sănătoase.
Evitați alimentele procesate, zaharurile rafinate și grăsimile nesănătoase.
De asemenea, s-a demonstrat că reducerea cu doar 5% a greutății corporale scade riscul de diabet și boli de inimă și îmbunătățește funcția metabolică a ficatului și a țesutului muscular. Asta înseamnă că o persoană de 90 de kilograme își poate îmbunătăți considerabil starea de sănătate slăbind doar 4,5 kilograme.
3. Vă puteți îmbunătăți sănătatea mentală. Ca să îmbătrâniți grațios este esențial să aveți grijă de sănătatea mentală. Pe lângă alimentație și mișcare, importante și ele pentru creier, iată și alte activități care ajută: •Petreceți timp de calitate cu prietenii și cu familia. Socializarea îmbunătățește starea mentală și promovează longevitatea; •Acceptați-vă vârsta. Există dovezi potrivit cărora oamenii care au o atitudine pozitivă față de îmbătrânire trăiesc mai mult; •Faceți lucruri care vă plac. Petreceți timp în natură, găsiți-vă un nou hobby, faceți voluntariat sau orice activitate care vă aduce bucurie; •Țineți stresul sub control. Există multe tehnici cu efect dovedit care vă poate ajuta să reduceți nivelul de stres, cum ar fi mindfulnessul, meditația, yoga, exercițiile de respirație.
4. Experiența e un avantaj la locul de muncă. Una dintre principalele temeri legate de îmbătrânire este pierderea locului de muncă în favoarea unui candidat mai tânăr. Totuși, ar trebui să mutați atenția asupra abilităților și experienței avute și nu asupra vârstei. De asemenea, e important să vă actualizați cunoștințele și să încercați să fiți la curent cu ultimele noutăți din domeniul în care activați. Arătați-vă disponibilitatea de a participa la traininguri, când aveți ocazia, și de a învăța abilități noi.
5. Frica de bătrânețe accelerează procesul de îmbătrânire. Dacă nimic din cele de mai sus nu v-au ajutat să eliminați teama de îmbătrânire, iată un alt motiv important: cu cât vă e mai frică de bătrânețe, cu atât îmbătrâniți mai repede, potrivit unui studiu. Această descoperire este încă o dovadă a conexiunii dintre minte și corp și a modului în care gândirea pozitivă contribuie la o starea mai bună de sănătate și o viață mai lungă.
În comparație cu pesimiștii, optimiști trăiesc cu câțiva ani mai mult – bărbații își prelungesc viața cu 11% și femeile, cu 15%, potrivit cercetării.
Persoanele cu antecedente familiale de boli de inimă, dar care au o perspectivă pozitivă asupra vieții, au un risc de atac de cord cu o treime mai scăzut decât persoanele negativiste. Indivizii care se simt mai tineri decât sunt, tind să trăiască mai mult.