Florin Tănăsescu

Dacă nimic nu mai e ce-a fost odată – mileu pe televizor, câine rock care dădea din cap în luneta Daciei 1100, geamuri cu gutui amărui -, trendul schimbării a prins și posmagii.
Fin’că, vedeți dumneavoastră, stimați votanți contemporani, mai nou, biscuiții au personalitate și imunitate.
De-aici și refrenul: „Gata cu posmagii, s-au emancipat/Nu mai sunt neică pesmeții/Ăia de-altădat’!”.
(De pe vremea lui Ion Creangă, dacă ați uitat.)
Așa că, de n-aveați știință, la poalele Carpaților funcționează și Camera Posmagilor.
Ce este? Tichie pentru chelia neamului. Uneori, acolo se face şi câte-o sindrofie. La două-trei zile, așa.
Câte locuri are? Multe, rău! Intră cine vrea, iese… Nu iese nimeni, că nu-i prost! Locurile sunt nelimitate, da’ nu pentru oricine.
Doar pentru ăi de n-au avut loc pe listele Senatului sau ale Odăii Deputaților.
La o adică, se poate sta şi în picioare. Ce-i drept, în ultimul caz, nu se poate dormi.
Amendament: De cârâie vreun posmag nemulțumit că-i obosit și n-are loc pe fotoliu -aut!
Adică-i suspendat. Da’ o zi, nu mai mult.
(Pierde diurna, ce naiba?)
Ce rol are? Păi, dacă se dezbate-n Senat o lege privind creşterea salariilor primarilor, ale parlamentarilor și ale altor categorii des-favorizate, Camera Posmagilor are ultimul cuvânt. Pe înţelesul tuturor: este for posmăgitor.
Președintele Posmag mai are și rolul de trompetă. Adică, el aduce la cunoștință votanților ce legi se mai pun pe cale.
(Pe șine, adică, că pe ducă-i țara!)
Ăsta de-i șeful pomanagiilor – scuzați, al posmagilor aleși! – primește spor de luat înjurături sau ouă clocite în cap. Da’ se merită așa suferință pentru țară, nu?
(Răspuns, da!)
Cum se promovează? Accesul din Camera Posmagilor în aia a Deputaților se face la termen. Patru ani. Fin’că cercetătorii au stabilit că atât durează stagiul de instruire/păcălire a unui popor ascultător.
Există și avansări în grad înainte de termen.
Asta pentru ăia care se fac preș sau otreapă-n fața șefului.
(Doar cunoașteți cazuri și-n viața cotidiană, darămite acolo.)
Urmează, că doar e nevoie de minți luminate, Camera Napolitanelor – la bucată sau vrac – a Ingenuelor Eugenii și-a…
Pfffffff… Și-a Gutuilor! Să vezi atunci
Duduia țară cum miroase a primăvară!
Știți cumva dacă se mai găsesc bomboane prin cofetării?
Coliva neamului e gata.
Lipsește fondanta!