Primăria Ploiești a anunțat, prin intermediul unui comunicat de presă, că Parcul de agrement de la Bucov a fost câștigat definitiv în proprietatea municipiului Ploiești, după mai mulți ani de litigii cu administrația locală din Bucov. ”Reamintim că pe rolul instanțelor de judecată a fost înregistrat dosarul nr.357/105/2018, în care calitate de reclamant au avut Comuna Bucov și Consiliul Local al comunei Bucov, iar calitate de pârâți au avut Municipiul Ploiești și Consiliul Local Ploiești. Obiectul dosarului a fost revendicare imobiliară. Reclamanții au solicitat instanței de judecată să dispună obligarea pârâților să lase în deplină proprietate și pașnică posesie imobilul ”Complex de agrement Dacia” (Parcul Bucov), compus din 101 ha, precum și rectificarea cărții funciare, în sensul că terenul în cauză aparține Comunei Bucov și nu Municipiului Ploiești”, a precizat municipalitatea ploieșteană. În context, s-a menționat că, în data de 4 mai a.c., Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat definitiv printr-o decizie, respingând recursul formulat de administrația locală din Bucov, astfel rămânând definitivă Decizia civilă nr.2623/2021 a Curții de Apel Ploiești prin care a fost respins apelul formulat de reclamanți, cu precizarea că încă din prima fază procesuală (fond), plângerea reclamanților a fost respinsă. Parcul Memorial „Constantin Stere”- Parcul Bucov, aşa cum este cunoscut de către prahoveni – este compus dintr-un teren în suprafață de 101 hectare și construcții, fiind atracţia principală a ploieştenilor şi nu numai pentru petrecerea timpului liber. Pe lângă zonele cu verdeaţă, pădurea şi lacul care sunt în parc, aici se află şi Grădina Zoologică, fiind amenajată inclusiv o zonă pentru grătare. Parcul a fost administrat întotdeauna de către municipalitatea ploieșteană, inclusiv înainte de 1989, fiind înfiinţat, conform acesteia, prin contribuţia benevolă a locuitorilor municipiului, a tuturor agenţilor economici din oraş şi a structurilor administrative locale din acea perioadă, ulterior, în baza unor hotărâri ale legislativului local, parcul fiind inclus în domeniul public al municipiului Ploieşti, în acest context fiind realizate investiţii şi îmbunătăţiri cu bani de la bugetul local. Dar, în urmă cu peste 10 ani, autorităţile din Bucov au cerut în instanţă deplina proprietate şi posesie pentru suprafaţa de 101 ha teren a parcului situat pe teritoriul comunei Bucov, de atunci, litigiul dintre cele două părţi continuând până în prezent, când, în urmă cu câteva zile, instanța a dat câștig definitiv Primăriei Ploiești.
Acasă Administratia locala Decizie definitivă: Parcul de agrement de la Bucov este în proprietatea municipiului...