Vremea frumoasă a făcut ca, anul acesta, centrul orașului să facă, în adevăratul sens al cuvântului, ”baie de mulțime”, ca urmare a organizării, de către Primăria Ploiești, a manifestărilor reunite sub genericul ”Zilele Ploieștiului”. Practic nu a fost zi, de vineri seară până ieri, ca principala arteră a orașului să nu fie un furnicar de lume, ca urmare a faptului că în zona centrală s-a restricționat circulația auto, deși decizia, din cauza blocajelor pe străzile adiacente, nu a fost pe placul tuturor șoferilor. Au avut loc spectacole de teatru, dar și concerte de muzică ușoară, folk, dar și de dansuri și muzică populară, organizatorii încercând să ofere ploieștenilor oportunități diverse de petrecere a sfârșitului de săptămână în aer liber.
Iar, ieri, în ultima zi a manifestării, nu au lipsit nici surprizele: o echipă de bucătari a preparat o shaorma gigant, de 125 m, pentru care au fost necesare 100 kg de carne, 50 kg de varză, cartofi, ceapă, castraveți, sosuri speciale și aproximativ 6 kg de mirodenii, 520 de porții fiind distribuite gratuit, având în vedere că, anul acesta, Ploieștiul a marcat 520 de ani de atestare documentară.