George Marin
Compilând datele din foaia jocului, aparatul nostru cu Raze Pix a observat prezența concomitentă a doi jucători de bandă dreapta și l-a desemnat pe Borța în virtutea naturaleței faptului că acesta urma să joace mijlocaș, plus că nu mai apăruse în ultimele meciuri, iar Doua urma să ocupe postul de apărător lateral. Aparat rigid, care nu ghicește surprize. Odată cu pornirea camerei ochiometrice de captat imagini, chiar înainte de fluierul de început, observând poziția mai avansată a lui Doua și cea retrasă a lui Borța, aparatul a decis rapid: „Întoarcem foaia! Doua!”. Misterul asupra pozițiilor celor doi s-a dezvăluit repede. Pe acea parte acționa vitezistul viteziștilor care, lăsat să respire, a dat 3 goluri în ultimele trei meciuri și patru cu toatele în acest play-out. Adică- Mailat. Zona trebuia securizată.
După cum a început meciul, cu două recuperări în primul minut – mingi alergând eratic prin cercul de la centrul terenului – părea că Doua se simte în elementul lui, ca peștele în apă. Încurajatoare au fost și încercările lui de a fi prezent la eventuale mingi bune pentru finalizat. Astfel, l-a susținut din lateral pe Irobiso la acțiunea la care acesta a obținut o lovitură liberă bătută de Jefferson și la care Doua l-a jenat pe Papp când acesta din urmă a încercat să își plaseze lovitura de cap în poarta adversă (min. 26). Doua a mai fost prezent pentru susținerea aceluiași Irobiso și în partea secundă (min. 49). Ivorianul cel tânăr – spunem așa pentru că a debutat și Diomandé, care pare a fi tăticul lui Doua – s-a aflat în apropierea porții la centrarea lui Țicu, dar mingea i-a fost suflată „la mustață” de un apărător botoșănean (min. 28). A avut și curajul – care se vede că nu îi lipsește și nici nu va trebui să îi lipsească de aici înainte – de a șuta la poartă (a fost peste bară) după o recuperare proprie la centrul terenului (min. 45). Totodată, Doua a demonstrat disponibilitate de efort atrăgându-ne atenția asupra unui aspect mai puțin cunoscut despre el în zona noastră, acela că el poate juca și pe poziția de apărător stânga, lucru pe care l-a făcut acasă la el, conform dovezilor video de pe internet. Astfel, el a încercat să stopeze o acțiune adversă, acoperind partea stângă într-un moment în care Țicu lipsea de acolo pentru că executase o lovitură liberă din partea opusă. Din păcate, deși stopată acțiunea botoșănenilor, Doua a primit avertisment (min. 37).
A făcut impresie neplăcută lipsa de eficiență în colaborare cu Borța la o aruncare de la margine, mingea ajungând cadou pentru adversari (min. 6). Doua a avut și o scăpare în marcajul lui Dican. La o aruncare de la margine a adversarilor, în terenul petrolist, ivorianul l-a avut inițial în marcaj pe căpitanul celor din Botoșani, apoi Doua s-a deplasat ușor spre terenul advers și Dican a primit balonul (min.44). Nu trebuie uitat faptul că și Doua și Borța au fost prinși de fază în poziții foarte avansate, Papp, Takayuki, Meijers și Mathaus fiind dislocați spre dreapta. Vorbim de momentul în care Roman a lovit bara transversală (min. 25).
Cu toate faptele bune realizate de ivorian și chiar dacă Mailat nu a înscris, Doua a lăsat impresia clară că nu este familiarizat cu tainele postului de mijlocaș dreapta. Impresia despre care vorbeam a început să capete contur de certitudine odată cu trecerea lui pe postul consacrat, cel de apărător, odată cu intrarea lui Budescu (min. 67). În plus, Doua nu pare să posede și o tehnică la nivelul cerințelor acestui post. Ne mulțumim doar să enumerăm acțiunile pozitive efectuate de Doua în această perioadă, cele negative lipsind: blocaj la Cioiu, împreună cu Papp (min. 72), sprint rapid în sprijinul apărării (min. 79), intercepție reușită chiar și după o reacție târzie (min. 80), prin tatonare a reușit îndepărtarea cu metri buni a lui Pinson către terenul advers (min. 83), un sprint rapid la priza lui Vîlceanu și o pasă bună către Budescu (min. 87). Tot în această perioadă, Doua a stat „la respingere” în situațiile în care Petrolul avea fază fixă tocmai pentru a încerca să își plaseze unul din acele șuturi de la distanță care încep să devină marcă proprie. Din păcate, la una din situații (min. 90+3), Doua nu s-a înțeles cu Purtić și au stat amândoi pe aceeași linie pe lungimea terenului, în loc ca ambii să acopere lățimea frontului! Nu știm ce limbă or fi vorbit cei doi, alta decât „gimnastica mâinilor”, s-a văzut doar că Doua a făcut o figură mirată la fel cum a făcut-o la meciul său de debut, la Mioveni, când Achim tot îi reproșa ceva ivorianului. „Uite cine s-a găsit să îl certe pe Doua!” a exclamat un confrate în ale condeiului. Dincolo de umorul amar al situației de la Mioveni, trebuie să ne bucurăm că Doua înțelege limba fotbalului și că a scăpat foarte repede de stadiul de „copil cuminte” pe care i l-am atribuit după meciul de debut. Jocul lui firesc, natural, și-a dovedit utilitatea pentru echipă nu numai prin golurile marcate care au însemnat, până acum, patru puncte.