În perioada 28 aprilie- 5 mai, poliţiştii din cadrul Direcţiei de Poliţie Transporturi au acţionat, la nivel naţional, pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice, în staţii de cale ferată şi în trenurile de călători.
«De asemenea, pentru combaterea fenomenului infracțional și contravențional, au fost desfășurate activități pentru prevenirea furturilor de la călători și combaterea faptelor cu violență, prevenirea accidentelor la trecerile la nivel cu calea ferată, prevenirea furturilor de la infrastructura feroviară și din vagoanele de marfă», se menţionează într-un comunicat al Poliţiei Române.
În acest context, nu au fost ocolite nici gările sau trenurile care străbat Prahova, pe relaţíile Bucureşti- Valea Prahovei – Ardeal şi, respectiv, Capitală – Moldova.
În acest conext, au fost legitimate 3.041 de persoane, fiind efectuate patrule în 511 stații și triaje, precum şi în 725 de trenuri de călători.
Pe timpul controalelor, oamenii legii au aplicat 445 sancțiuni contravenționale, în valoare de 121.935 de lei», se mai precizează în documentul de presă amintit.