N. Dumitrescu
Printre laureații celei de-a 52-a ediții a Galei Premiilor Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, eveniment care a avut loc pe data de 8 mai a.c., la Opera Naţională din Bucureşti, s-a numărat și un reprezentant al teatrului ploieștean – compozitorul și dirijorul Viorel Gravrilă. Acesta a obținut premiul acordat în cadrul secțiunii de muzică jazz-pop pentru spectacolul ”Dă, Doamne, cântec!”, anunțul fiind făcut chiar de către conducerea Teatrului ”Toma Caragiu ”Ploiești: ”Vă anunțăm cu bucurie că dirijorul și compozitorul Viorel Gavrilă a fost distins, în cadrul celei de-a 52-a ediții a Galei Premiilor Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, cu premiul pentru spectacolul „Dă, Doamne, cântec!”, o producție a secției Revistă a Teatrului „Toma Caragiu” Ploiești. Sub bagheta regizorală a lui Răzvan Mazilu, spectacolul-concert „Dă, Doamne, cântec!” aduce în prim-plan câteva dintre cele mai cunoscute melodii compuse de-a lungul timpului de Viorel Gavrilă, interpretate de soliștii Teatrului de Revistă Majestic: Nico, Daniela Răduică, Romeo Zaharia, George Capanu, acompaniați de Orchestra Majestic și Baletul Majestic. Felicitări, Viorel Gavrilă, și întregii echipe care a contribuit la realizarea acestui spectacol!”. În fiecare an, juriul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România premiază cele mai valoroase creații din domeniul muzical pentru anul precedent. Viorel Gavrilă s-a născut pe data de 20.05.1961 la București, fiind angajat la Teatrul de Revista “Majestic” Ploiești din anul 1985, un an mai târziu devenind și membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din București. A debutat în lumea muzicii încă de pe vremea când era elev de liceu, în anul 1979, când și-a lansat primele piese la Radiodifuziunea Română, ulterior compunând peste 200 de piese de muzică ușoară, o parte dintre ele devenind hituri în muzica de gen din țară, compunând, de asemenea, muzica pentru zeci de spectacole de revistă și pentru copii. A colaborat cu soliști vocali de primă linie ai pop-ului românesc, iar începând cu 1997 pregătește concurenții înscriși la secțiunea interpretare a Festivalului Național “Mamaia”.