Luiza Rădulescu Pintilie
Dintre toate felurile în care şi-ar fi putut numi artista Inga Edu expoziţia deschisă, în aceste zile, la Galeria de Artă din Ploieşti, numele pe care l-a ales este pentru mine cel mai potrivit dintre toate. Defectul profesional născut din iubirea mea de cuvinte mă face, recunosc, să mă uit, înaintea de a vedea lucrările expuse, la titlul expoziţiei- oricare ar fi aceea , iar apoi, aflată în faţa lor, la denumirea dată, fiecăreia dintre ele, de autor. În expoziţia de pictură şi grafică numită „Acasă” de pictoriţa Inga Edu- artist plastic ce-şi trăieşte viaţa şi viaţa culorilor la Chişinău, în Republica Moldova ( unde a absolvit Liceul Academic de Arte Plastice „ Igor Vieru” şi apoi Facultatea de Arte Plastice şi Design „Ion Creangă” ), m-am simţit şi eu acasă, chiar dacă nu am văzut niciodată locurile cărora le spune astfel şi pe care a vrut să le înfăţişeze privitorilor. Legându-le de pământul peste care trec primăveri şi toamne, de case risipite pe dealuri, de livezi înflorite, de narcisele bunicii , de flori de câmp şi irişi, de gutui coapte în ferestre adumbrite de dantele lucrate de mână, de fântâni, de Paradisul plin de cârciumărese şi de toată căldura unui acasă care pentru mine e cu mult, mult mai mult şi mai strâns legat decât de o casă. Oricât de frumoasă şi de impunătoare ar fi aceea, care tot sărăcăcioasă mi s-ar părea dacă nu ar avea căldura şi starea de bine care să o facă să fie cu adevărat … acasă, să te cheme, să te îmbrăţişeze şi să te păstreze o clipă, deschizându-ţi cea mai frumoasă poartă sufletească, pe care câteodată tu însuţi uiţi că o mai ai. Cum m-a chemat pe mine, abia intrată în expoziţie, ulcica în care erau aşezate câteva fire de floarea soarelui şi crizantema ce mi-au părut a fi nu pictate, ci cusute cu migală, la lumina vreunei lămpi cu gaz cum eu însămi am văzut, în copilărie, în casa bunicii mele. Aşa cum narcisele sale albe mi le-am închipuit nu înnobilând sticla preţioasă a unor vase autentice de Murano, cum ar putea fi, ci crescute direct dintre cozile colorate ale unor preşuri ţărăneşti abia scoase dintre iţele şi vătala unui vechi război de ţesut. Nu am fost niciodată şi nicăieri în Republica Moldova, dar „Fântâna lui Badea” din tabloul său mi-a părut a semăna leit şi cu cea de la care lua apă bunicul meu, ori cu cele rămase încă , ici-colo, şi prin sate de pe la noi. Am mai scris, cu ani în urmă, despre o expoziţie vernisată la Ploieşti sub semnătura pictoriţei Inga Edu, apoi i-am recunoscut un tablou în cabinetul unui excepţional medic chirurg, lângă câteva icoane pe lemn, şi i-am simţit şi acolo căldura şi starea de bine pe care o imprimă lucrărilor sale, fie pictură în ulei , sau pasteluri din care nu prea lipseşte galbenul primar. Ştiu că s-a aflat nu o dată între artiştii care vin în tabăra de la Hârsa organizată de împătimitul colecţionar Victor Adam, aşa cum ştiu că e legată şi de alte locuri din Prahova, dar şi că lucrările sale se află în nu puţine colecţii publice , dar şi particulare din România şi Republica Moldova, Ucraina, Rusia, Austria, Italia, Canada, Ungaria, Norvegia, Germania, Emiratele Arabe, Irlanda şi am convingerea că în fiecare tablou se află câte un colţişor de „acasă” prins în ramă. Sunt cu zecile expoziţiile personale şi de grup care îi poartă semnătură şi importante premiile care îi recunosc valoarea.Şi fără doar şi poate toate îi atestă și confirmă maturitatea artistică la care a ajuns. Zidită frumos pe talantul şi talentul a căror taină, îndrăznesc să spun, are şi ceva dumnezeiesc şi ceva pământean, de acasă! Expoziţia e încă deschisă până pe 17 mai şi dacă sunteţi în căutarea unor clipe de tihnă, de frumos, de bine, nu ocoliţi o expoziţie care vă aşteaptă să vi le dăruiască .
