Curtea Constituţională (CCR) a decis că infracţiunea de abuz în serviciu poate fi incriminată şi fără să existe un prag valoric, judecătorul fiind cel care poate decide în legătură cu gravitatea faptei.
CCR a respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a constatat că dispoziţiile art.I pct.3 (cu referire la art.297 alin.(1)) şi pct.4 (cu referire la art.298 alin.(1)), precum şi ale art.V din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, Curtea Constituţională a stabilit că instanţele judecătoreşti pot remedia prin interpretare – cu luarea în considerare a deciziilor CCR – inconsistenţele şi incongruenţele existente în textele de incriminare.
“Astfel, chiar dacă legiuitorul nu a reglementat un anume prag valoric al pagubei sau o anumită intensitate a vătămării intereselor legitime ale persoanelor fizice/ juridice pentru reţinerea infracţiunilor de abuz în serviciu sau neglijenţă în serviciu, aspect care, în jurisprudenţa anterioară a Curţii Constituţionale nu a atras neconstituţionalitatea normei în cadrul controlului a posteriori de constituţionalitate, acţiunea instanţelor judecătoreşti – concordantă cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale – este de natură să menţină şi să consolideze prezumţia de constituţionalitate a textului, care trebuie să îmbine într-un mod armonios aspectele de tipicitate obiectivă şi subiectivă a infracţiunii”, a explicat CCR.
Totodată, Curtea a reţinut că folosirea sintagmei “un alt act normativ care, la data adoptării, avea putere de lege” din cuprinsul normelor de incriminare antereferite nu încalcă exigen­ţele de calitate a legii, întrucât infracţiunile de abuz în serviciu sau neglijenţă în serviciu vizează conduita funcţionarului public/funcţionarului prin raportare la un act de reglementare primară, neavând importanţă dacă acesta a fost adoptat/ emis înainte sau după Constituţia din 1991, atât timp cât a fost receptată în sistemul constituţional actual.
Iniţial, Senatul a stabilit un prag valoric de 250.000 de lei pentru incriminarea abuzului în serviciu, însă în urma scandalului apărut în spaţiul public, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a propus un nou prag de 9.000 de lei.
Ulterior, Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a renunţat să mai propună un prag pentru abuzul în serviciu, iar plenul a adoptat proiectul de lege care modifică Codul penal şi vizează abuzul şi neglijenţa în serviciu fără vreun prag.