Florin Tănăsescu
Crescut de mic în spaţiu conflictual, pacientul căpătase o boală mai rară: hernia de plisc.
Adică, pe lângă durerile de şale sau măsele, mai nou, societatea românească s-a pricopsit cu-ncă una.
De unde hernia de plisc? Cercetătorii au mers la origini: un eşantion de şcoli din mediul rural şi un altul din zona urbană. Constatare preliminară: s-a născut la sat. Da’ şi-n maternităţile – şcoli de la oraş.
Netratată la timp (cinci pumni în cap şi exmatriculare part sau full time), boala avansează şi ajunge om politic.
(Semnificaţía substantivului „boală” îl înţelege fiecare cum vrea…)
În viitorul DEX care stă s-apară, „a avea plisc” presupune gură mare, gargară. Uneori, chiar înjurături pe care hârtia nu le suportă.
(Şcoala, în general, şi societatea românească, da! Clasa politică? De două ori, „da”).
Pentru combaterea flagelului, s-a semnat şi un protocol între Ministerul Sănătăţii şi ăl de-i zice al Învăţământului.
Şi Poliţia a deschis o anchetă pentru comiterea infracţiunii de „automutilare de mandibulă din culpă”.
Hernia de plisc este specifică, în principal, ălora ce dau din gură la evenimente culturale. Sau spun vorbe goale în memoria nici ei nu ştiu cui.
Se dobândeşte în anii de şcoală, se moşteneşte în timpul ălor şapte ani de-acasă. Pe măsură ce avansează în vârstă, boala-suport a pacientului creşte în progresie aritmetică. Sau geometrică!
(Deh, am uitat şi noi ce-am învăţat pe vremea când şcoala era şcoală, Învăţământul – ce ar trebui să fie, iar „şapte ani de-acasă” mai însemna şi câte-o mamă de bătaie).
Şi-uite aşa capătă tot mai mulţi foşti potenţiali exmatriculaţi – unii, miniştri, alţii, primari – hernie de plisc.
Crescut de mic în spaţiu conflictual, pacientul căpătase hernie de plisc.
Care-i spaţiul, locul şi timpul?
Şcoala, în general. Ministerul Învăţământului – în special. Timpul?
Timpu-i al suferinzilor, săracii, de hernie de plisc.
Tratamentul? Spor de risc!
