V. Stoica
Prefectul de Prahova, Virgiliu Nanu, și subprefectul Emil Drăgănescu au convocat, marți, o întâlnire cu reprezentanții unor comune de pe Valea Slănicului și cu cei ai instituțiilor abilitate să ia măsuri în privința urșilor care apar tot mai des în zona localităților respective.
Astfel, în cadrul ședinței la care au participat și reprezentanți ai primăriilor din comunele Ștefești, Bertea, Aluniș şi Vărbilău, șeful Gărzii Forestiere Ploiești, Viorel Mihălcioiu, inspectorul de vânătoare al Gărzii, Sabin Gîrbacea, cât și reprezentantul AJVPS Prahova – gestionarul Fondului Cinegetic 35 Păltineț, Adrian Dicu, au prezentat situația urșilor pe suprafața fondului cinegetic nr.35 Păltineț, de unde au fost extrase patru exemplare din luna iulie a anului 2022 și pânǎ în prezent. Potrivit Instituției Prefectului, au mai fost înaintate încǎ cinci cereri de derogare în vederea recoltării de exemplare din specia urs brun de pe suprafața fondului cinegetic, dar care nu au primit aprobarea autoritǎții publice centrale care răspunde de vânătoare.
”În vederea gestionării atacurilor în desfășurare, în conformitate cu prevederile OUG 81/2021 – privind aprobarea metodelor de intervenție imediatǎ pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor și bunurilor acestora, în intravilanul localităților, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, se poate interveni prin următoarele modalitǎți: alungare prin diverse mijloace; tranchilizare și relocare; extragere prin eutanasiere sau împușcare. Aplicarea oricǎrei metode de intervenție dintre cele specificate se face pe baza efectuǎrii unei analize la fața locului, decizia revenind conducǎtorului echipei de intervenție care, în conformitate cu prevederile OUG 81/2021, poate fi primarul sau viceprimarul unității administrativ-teritoriale în raza cǎreia are loc atacul, dupǎ caz.
În cazul producerii de pagube de către exemplare din specia urs brun, se vor respecta prevederile Hotǎrârii de Guvern nr.3/2023 privind modalitatea de acordare a despăgubirilor pentru pagubele și/sau daunele produse de speciile de faunǎ de interes cinegetic cuprinse în anexele nr. 1 și 2 la Legea vânǎtorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006 și unele măsuri de punere în aplicare a acesteia. Așadar, la cererea scrisă a păgubitului, se va întruni o comisie formată din reprezentanții UAT-ului unde s-a produs paguba, ai Direcției Agricole Județene și ai structurii teritoriale a autorității publice centrale pentru protecția mediului, care va analiza situația şi va lua mǎsurile ce se impun în conformitate cu prevederile Hotǎrârii de Guvern nr. 3/ 2023”, informează Instituția Prefectului.